Victor Ponta a transmis un mesaj special chiar la primele ore ale dimineții de luni.
Premierul a vrut să o felicite pe Simona Halep pentru performanța remarcabilă obținută. Jucătoarea de tenis s-a calificat în sferturile de finală de la Australian Open.
"Simona Halep merge în sferturile de finală de la Australian Open! Felicitări pentru parcursul de până acum! Suntem cu toții alături de tine în următorul meci, cu Dominika Cibulkova!", a scris Victor Ponta pe Facebook.
La cei 22 de ani, pentru Simona Halep este prima calificare în sferturile unui turneu Grand Slam. Românca a predat o adevărată lecție de tenis în confruntarea cu Jelena Jankovic, semifinalista din 2008, și s-a impus, scor 6-4, 2-6, 6-0.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News