Viața la Vatican este uimitoare. Multe legende - care este adevărul

Viața la Vatican este una de poveste, o viață cum puțini își pot imagina.

Vatican sau, mai corect, Statul Cetății Vaticanului, conform denumirii oficiale, este cel mai mic stat suveran din lume, cu o populație de circa 800 de locuitori, din care 120 sunt membri ai Gărzii Elvețiene, cea mai veche armată din lume.

Numai 60 de oameni sunt laici, majoritatea fiind soțiile și copiii "soldaților" din Garda Elvețiană. Teritoriul Vaticanului (44 de hectare) este atât de mic, încât toate ambasadele străine acreditate pe lângă Sfântul Scaun se află la Roma. Vaticanul dispune și de o cale ferată, și ea cea mai mică din lume: are doar un kilometru.

Document extrem de rar

Cetățenia Vaticanului este provizorie și este acordată de Suveranul Pontif membrilor familiilor celor care lucrează în interiorul Cetății, dar numai pe durata activității acestora. Odată contractul de muncă expirat, persoana respectivă capătă automat cetățenie italiană și este însoțită dincolo de Porțile Vaticanului, păzită zi și noapte de Garda Elvețiană. Pașaportul unui cetățean al Vaticanului este echivalent cu un pașaport diplomatic, dar este atât de rar, încât nu este recunoscut nici chiar de lucrătorii vamali.

Despre surprinzătoarea viață din Vatican aflați mai multe detalii pe DC BUSINESS.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel