Veşti proaste pentru pescari. Unde NU mai au voie să îşi întindă lansetele

Florin Răvdan / 31 oct 2019 / 08:50 Salveaza PDF Comentarii
Bancul zilei
Bancul zilei

Veşti proaste pentru pescari. Potrivit unui nou ordin de prohibiţie, aceştia nu îşi mai pot întinde lansetele în anumite locuri, cel puţin pânp la finalul acestui an. 

"ATENȚIE!

Pescuitul la mai puțin de 500 m de podurile care au cel puțin un picior în albie este interzis începând cu vineri (01 noiembrie), conform Ordinului de prohibiție pe 2019 (art. 3 (1) și (2))

E lege la nivel național, cel puțin până la sfârșitul anului, afectând practicarea pescuitului în unele locații (ex: Oradea)!

Încălcarea prevederii poate fi sancționață cu amendă 600-1000 lei și suspendarea permisului de pescuit timp de 90 de zile.

Rolul acestei postări este unul pur informativ", au anunţat cei de la Aqua Crisius. 

De ce s-a emis ordinul

 

"Motivul acestei prevederi este probabil datorat faptului că în zona podului sunt numeroase locuri adânci de iernare, iar după cum știți peștii în perioada rece se adună în aceste gropi, pentru a face față mai bine perioadei reci, perioadă în care majoritatea nici nu se hrănesc.

Probabil măsura are ca scop stoparea braconajului prin greblare (miciuit, japcă etc.), în condițiile în care această modalitate de pescuit ilegal este foarte greu de dovedit, iar resursele umane care desfășoară activitatea de control și prevenție a braconajului piscicol știm că sunt limitate (prin unele părți lipsind cu desăvârșire).

Nu vom intra în polemici cu voi, nu acesta este scopul acestei comunicări, însă nu vom tolera un limbaj necivilizat pe această pagină.

Mulțumim pentru înțelegere, iar dacă doriți lămuriri suplimentare, puteți să vă adresați celor două ministere care au emis Ordinul de Prohibiție (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului) sau ANPA", se mai arată în postarea de pe Facebook a asociaţiei. 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28