Veste bună pentru cei care merg la mare. Restricţii ridicate pe podul de la Cernavodă

Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com

S-au ridicat restricţiile de circulaţie pe Podul peste Dunăre de la Cernavodă.

Joi, 27.05.2021, începând cu ora 14:00, traficul rutier a fost reluat în integralitate pe Podul peste Dunăre de la Cernavodă, ridicându-se restricţiile ce au fost impuse pe fondul lucrărilor desfăşurate pentru reabilitarea acestuia.

Astfel, circulaţia se redeschide şi pe calea 2 a podului de la Cernavodă, sensul Constanţa - Bucureşti.

Din perspectiva siguranţei circulaţiei, amintim conducătorilor auto că viteza legală pe pod este de 80 de km/h.

De asemenea, reamintim că în luna februarie a acestui an, CNAIR a semnat cu SC MARISTAR COM SRL contractul pentru "Realizarea Lucrărilor de Reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600", valoarea contractului fiind de 66,847,689.39 Lei fără TVA, obiectivul fiind finanţat din Fonduri Europene Nerambursabile.

Subliniem că pe perioada sezonului estival se vor executa doar lucrări la infrastructură, fără a se institui restricţii de circulaţie.

Podul peste Dunăre de la Cernavodă este un pod combinat de cale ferată şi şosea, care traversează fluviul Dunărea şi împreună cu podul similar de la Feteşti, conectează oraşul Bucureşti de Portul Constanţa, de asemenea unind Drobogea de Muntenia prin Autostrada A2.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 şi pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situatia Drumurilor Naţionale, dar şi pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ şi de TWITTER, @CNADNR.

Ce a anunţat Poliţia Rutieră

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost ridicate restricțiile de pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe Podul Cernavodă (tronson kilometric 156 -160), care erau impuse pentru reabilitarea acestuia.

De asemenea, tot pe Autostrada Soarelui, au fost ridicate și restricțiile de la kilometrul 14+033 de metri, în zona localității Cernica, județul Ilfov, de pe sensul către Constanța.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel