EXCLUSIV  USR - lege etnobotanice. Lazăr, CIADO: Subiect care n-a interesat pe nimeni

Gigel Lazăr, președintele Centrului Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului (CIADO), a vorbit despre proiectul de lege cu privire la etnobotanice, inițiat din USR. 

Gigel Lazăr a explicat într-un interviu pentru DC News părțile bune și mai puțin bune din proiectul de lege, inițiat de o deputată USR: 

”Faptul că s-au curățat foarte multe lucruri ce țin de interpretarea legislației raportat la vidul privind condamnarea traficanților de etnobotanice este un lucru bun, în sensul în care se măresc pedepsele pentru traficanți. Eu aș fi sperat să fie o modificare mult mai consistentă în ceea ce privește consumatorul, pentru că CIADO a susținut în permanență că un consumator nu trebuie condamnat, pentru că el nu este un infractor. Am fi preferat să vedem o altă abordare din punct de vedere al legislației și nu păstrarea aceluiași cuantum de pedepse. La consumatori, din punctul nostru de vedere, ar trebui eliminată pedeapsa și aplicate programe de tratament, în care să fie incluși aceștia și mă refer strict la dependenți. La consumatorii ocazionali, este o cu totul altă problemă”, a explicat Gigel Lazăr.

Știm ce am pățit în 2010

 

Faptul că noi creștem pedepsele pentru traficanți nu este un lucru rău, faptul că am stabilit clar că etnobotanicele, de fapt substanțele cu proprietăți psihoactive de orice natură, sunt ilegale, este iar un lucru bun, pentru că știm ce am pățit în 2010 în România. Pentru că n-a avut nicio reglementare. A fost o atracție pentru tineri foarte ”happy” pentru ei lucrul acesta”, a mai spus șeful CIADO.

Strategia antidrog

 

”Față de toate lucrurile acestea pe care le-a făcut doamna deputat putem reține două concluzii. Unu este că au făcut această mărire a pedepselor pentru traficanți și apoi faptul că au reglementat într-o formă sau alta ilegalitatea substanțelor cu proprietăți psihoactive. Dar ne așteptam să ajungem la un nivel de dezincriminare a consumatorului într-un mod concret și real. În același timp, trebuia să vină cu propuneri pentru dezvoltarea centrelor de tratament, pentru că la acestea, 5-6, câte or fi în România, avem liste cu câte 200-300 de consumatori în așteptare, subiectul acesta nu a interesat pe nimeni! Aici sunt câteva lucruri care trebuie luate pas cu pas. Eu sper că pe strategia antidrog, care ar trebui să fie votată în august pentru următorii 8 ani, să nu mai vedem acest amalgam pe care l-au făcut cei de la Agenția Națională Antidrog că nu se înțelege nimic și nici nu e nimeni obligat să o aplice”, ne-a mai declarat Gigel Lazăr. 

Cu unanimitate de voturi, Parlamentul a adoptat, pe 18 decembrie 2019, proiectul USR destinat prevenirii și combaterii fenomenului etnobotanicelor.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24