Liderii USL întruniți, luni, înaintea ședinței Opoziției, au căzut de acord în vederea introducerii unei moțiuni de cenzură împotriva angajării răspunderii Guvernului pe proiectul legii electorale propus de MAI, fiind destul de rezervaţi în privinţa părăsirii Parlamentului, ca formă de protest.
Liderul PC, Daniel Constantin, a afirmat că probabil preşedintele Traian Băsescu a decis angajarea răspunderii pe legea electorală, şi nu premierul Emil Boc. "Vom face tot ce ţine de noi să ne opunem acestei idei vom depune evident moţiune de cenzură după ce vor veni cu această angajare de răspundere. Eu vreau să vă spun că indiferent cum vor fi alegerile comasate sau separate USL va câştiga fără nici un fel de emoţie", a apreciat liderul PC. Constantin a fost întrebat la rândul său dacă un protest al Opoziţiei prin retragerea din Parlament poate fi luat în calcul. "Acesta a fost un enunţ făcut de preşeditele PNL, o să discutăm să vedem dacă mai este o variantă sau nu sunt mai multe variante. Întâi trebuie să le epuizăm pe cele care sunt profund democratice după care vom vedea şi variantele extreme. Trebuie să ne opunem cu toate forţele la o astfel de măsură care ne va afecta din punct de vedere moral şi din punct de vedere al democraţiei pe care vrem să o apărăm", a mai susţinut liderul PC.
De asemenea, viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a fost întrebat cum vede situaţia angajării răspunderii Guvernului pe noua lege electorală. "O să vorbim principalul subiect (angajarea răspunderii, n.r.), ăsta va fi din punctul meu de vedere, ce face coaliţia este unul dintre cele mai condamnabile gesturi din punct de vederre democratic. A prelungi mandatul aleşilor locali înseamnă să nu respecţi votul popular a încurca populaţia cu câteva buletine de vot amestecate locale cu parlamentare înseamnă să nu respecţi ce spune Convenţia de la Veneţia", a mai comentat Nicolăescu.
La rândul său, preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a catalogat drept " un lucru foarte grav" demersul Guvernului de a-şi angaja răspunderea pe Legea electorală. "În orice caz este evident un atac la adresa democraţiei. Un astfel de angajament pune în discuţie situaţia democratică din ţară. Sunt convins că vom discuta aceste lucruri şi vom decide, dar mi se pare un lucru incalificabil, sigur am ajuns în situaţia în care la nivel european şi peste tot contează mai puţin starea democraţiei, drepturile omului contează mai curând dacă ai un deficit ubgetar sub 3% ", a mai spus Năstase.
Citește și:
Guvernul îşi asumă răspunderea pentru comasarea alegerilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu