Un motiv în plus să NU te duci flămând la magazin. Studiu: "59% dintre români cumpără mai mult când le este foame". Cine sunt "campionii" la risipă

FOTO: Freepik @jcomp
FOTO: Freepik @jcomp

Un nou studiu confirmă faptul că nu este bine să te duci la cumpărături atunci când îți e foame.

Românii au devenit tot mai atenți cu privire la reducerea risipei alimentare, arată un nou studiu în domeniu. Potrivit studiului derulat de Reveal Marketing Research, dacă mergeți la cumpărături când vă este foame, riscați să cumpărați mai mult decât dacă o faceți după ce ați mâncat. Datele arată că 59% dintre români cumpără mai multe produse alimentare dacă le este foame, poftele fiind mult mai mari atunci. 85% dintre români obișnuiesc să cumpere produse alimentare de câteva ori pe săptămână sau chiar zilnic, în timp ce 70% dintre români au în vedere strategii pentru a reduce cantitatea de mâncare aruncată la gunoi.

În ceea ce privește distribuirea pe vârste, potrivit studiului, reprezentații generației Z (18-24 de ani) risipesc cele mai multe alimente din cauza achiziționării excesive de produse (57% comparativ cu 47% din totalul eșantion). De asemenea, într-o săptămână obișnuită, românii aleg să consume mâncare gătită acasă în aproximativ 7,5 din 10 ocazii de luat masa.

59% dintre români cumpără mai mulți când le este foame

Conform datelor studiului, există o tendință semnificativă a românilor de a cumpăra mai mult dacă le este foame atunci când merg la cumpărături. 6 din 10 respondenți declară că, în astfel de situații, achiziționează mai multe produse.

Acest comportament se traduce într-o creștere a achizițiilor cu până la 10% pentru 51% dintre respondenți, sau între 10%-30% pentru 41% dintre aceștia.

Astfel, în contextul comportamentului responsabil al românilor în momentele când aleg să meargă la restaurant, studiul a evidențiat faptul că aceștia ar fi mai predispuși să acționeze responsabil dacă ar fi informați și susținuți în a lua mâncarea neconsumată la pachet (61%) și dacă ar avea posibilitatea de a alege între două tipuri de porții, medii și mari (50%).

7 din 10 români au strategii de reducere a cantității de mâncare aruncate la gunoi

Principalele categorii de produse alimentare aruncate la gunoi sunt: mâncarea gătită (48%), legumele (37%), pâinea sau alte produse de panificație (35%) și fructele (34%).

În rândul celor cu vârste între 25 și 34 de ani, risipa mâncărurilor gătite este menționată într-o proporție mai mare (65%), în timp ce bărbații au tendința să arunce mai multe legume decât femeile (42% bărbați comparativ cu 33% femei).

Printre cauzele risipei alimentare se numără: achiziționarea excesivă de produse și expirarea termenului de valabilitate înainte de a fi consumate (47%), dar și gătitul în exces (38%).

Astfel, tinerii cu vârste între 25 și 34 de ani sunt mai înclinați să cumpere în exces (56%) și să gătească mai mult decât pot consuma (49%), aceste comportamente reflectând o tendință semnificativ mai mare către consumerism în stilul de viață al tinerilor.

Generația Z, cei mai risipitori

Potrivit studiului, mai bine de o treime dintre tinerii cu vârste de 18-24 de ani au declarat că pierd între 51 și 100 de lei săptămâna din cauza risipei alimentare  (36% Generația Z comparativ cu 19% total eșantion), în timp ce majoritatea românilor pierd sub 50 lei (71% total eșantion comparativ cu 51% Generația Z).

Tinerii de până în 24 de ani au menționat că ajung în situația de a risipi produsele alimentare deoarece le lipsesc informațiile privind măsurile anti-risipă, dar și că obișnuiesc să cumpere mai multe produse decât cele necesare.

Printre produsele alimentare cele mai aruncate de aceștia se află produsele lactate ((43% vs. 16% total eșantion) și produsele din carne (23% vs. 10% total eșantion).

Citește și: UE, aproape 60 de milioane de tone de deșeuri alimentare în 2021. Peste jumătate din cantitate, din gospodării

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel