Cele mai citite

Un fost apropiat al lui Kadhafi crede că violenţele din Libia s-au soldat cu peste 1.000 de morţi

Fostul şef de Protocol al liderului libian Muammar Kadhafi a afirmat, miercuri, că insurecţia din Libia s-a soldat cu peste 1.000 de victime, iar regimul de la Tripoli nu are şanse să se mai menţină la putere.

Insurecţia s-a soldat cu "mai mult de 1.000 de morţi în întreaga ţară", a spus Nouri El-Mismari, care a ajuns în Franţa în toamna anului trecut, din motive medicale, şi pentru care Libia a formulat o cerere de extrădare, relatează Mediafax.

"Este foarte, foarte grav. Libienii nu se vor opri. Muammar Kadhafi a ajuns la sfârşit. A pierdut totul. Discursul său (de marţi) este discursul cuiva care pierde. Este singur", a adăugat el.

El-Mismari a afirmat că, în timpul discursului televizat, liderul libian purta vestă antiglonţ şi o protecţie disimulată sub turban.

"Muammar Kadhafi nu mai are nici măcar 5 la sută din ţară alături de el. Lângă el se mai află doar clanul lui. Membrii clanului nu se bat pentru el, ci pentru ei înşişi", a adăugat el. "Sunt mercenari. Sunt pe cale să omoare pe toată lumea. Deschid focul orbeşte. Forţele aeriene n-au vrut să deschidă focul asupra cetăţenilor", a mai spus El-Mismari.

El a apreciat că regimul lui Kadhafi va fi înlăturat. "Există o şansă să fie ucis; dacă nu, oamenii vor vrea să-l judece ca pe Saddam Hussein", a afirmat fostul şef de Protocol al liderului libian, care afirmă că şi-a lăsat în Libia cei trei copii şi mai mulţi nepoţi.

Bănuit în Libia de deturnare de fonduri publice, El-Mismari, care respinge acuzaţiile, a fost arestat în Franţa la 29 noiembrie 2010, în aşteptarea eventualei extrădări, însă a fost eliberat la 15 decembrie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce variantă considerați acum ca fiind cea mai bună pentru România?
Guvern PSD - UDMR
Guvern minoritar PNL - USR
Alegeri anticipate
Trimite răspunsul
x close