Cele mai citite

Un adolescent de 14 ani s-a înecat în râul Prut. Acesta plecase cu amicii la scăldat

Elena Aurel Autor: Elena Aurel
scaldat_55388500
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Un adolescent în vârstă de 14 ani s-a înecat în râul Prut. 

Un adolescent în vârstă de 14 ani a fost dat dispărut vineri seară în localitatea Rădăuţi Prut din județul Botoșani. Acesta era la scăldat cu amicii săi când a dispărut în apele râului. Sâmbătă, ISU Botoşani a declarat că tânărul a decedat. 

După mai bine de trei ore de căutări, băiatul a fost găsit. Din nefericire, nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Este vorba de un copil de 14 ani, a transmis sâmbătă ISU Botoşani.

Incidentul a fost raportat vineri seară când pompierii au fost chemați să intervină pentru a găsi un adolescent care nu a mai ieșit la suprafața apei. 

Din primele informaţii, acesta era cu mai mulţi prieteni, care au încercat să îl salveze. Nu au reuşit şi au sunat la 112 după ajutor, a menționat ISU.

Două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Coţuşca şi Detaşamentului de Pompieri Dorohoi s-au deplasat la locul incidentului.  Acestea au fost echipate cu două bărci și o ambulanță a SAJ Botoşani, potrivit Agerpres. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close