Mansour Daou, unul dintre foştii ofiţeri de securitate ai lui Muammar Kadhafi a vorbit într-un interviu pentru CNN despre ultimele zile din viaţa fostului lider libian.
Mansour Daou a fost unul dintre oficialii de securitate care a rămas alături de fostul preşedinte libian până la moartea acestuia, informează CNN. Daou se afla în maşină cu Muammar Kadhafi, în timpul încercării de a scăpa din ultimul loc în care s-au ascuns, oraşul Sirt, relatează Mediafax.
"Vroia să meargă în satul său, probabil că vroia să-şi petreacă ultimele momente ale vieţii acolo" a declarat Daou.
Fostul ofiţer de securitate a declarat că şi-a pierdut cunoştinţa după ce a fost lovit de fragmente de metal rezultate din atacuri şi nu ştie cum a murit Muammar Kadhafi.
Masour Daou a vorbit despre condiţiile în care a trăit fostul lider libian în ultima parte a vieţii. Kadhafi şi susţinătorii săi se mutau în case abandonate la fiecare câteva zie, se hrăneau cu puţinele alimente pe care le găseau, iar spre sfârşit, nu mai aveau energie, apă sau sisteme de comunicare cu lumea exterioară.
Fostul ofiţer a declarat că Kadhafi şi-a petrecut ultimele zile scriind şi citind cărţi. Conform lui Daou, Muammar Kadhafi credea că poate rămâne la putere. Membrii cercului său de apropiaţi au încercat să îl convingă să părăsească ţara, însă fiii lui nu au fost de acord. "Nu este uşor pentru cineva care a fost la putere 40 de ani să înţeleagă că s-a terminat într-o clipă" a spus Mansour Daou.
În ultima perioadă de viață, Kadhafi s-a simţit trădat de lideri ai lumii pe care îi considerase aliaţi, printre care Silvio Berlusconi şi Tony Blair.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu