UEFISCDI anunţă lansarea competiţiei de proiecte colaborative de cercetare, asociată Mecanismului Financiar Norvegian

Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) a anunţat miercuri lansarea competiţiei pentru proiecte colaborative de cercetare din cadrul 'Programului Cercetare', asociată Mecanismului Financiar Norvegian 2014 - 2021, care urmăreşte susţinerea cooperării între cercetătorii din România şi Norvegia. 

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, competiţia este deschisă atât pentru proiecte de cercetare fundamentală, cât şi pentru proiecte de cercetare aplicativă, pe ariile tematice: energie, mediu, sănătate, ştiinţe sociale şi umaniste, ICT şi biotehnologii, fiind încurajată interdisciplinaritatea.

'Propunerile de proiect sunt depuse de un consorţiu format din cel puţin o organizaţie de cercetare din România şi una din Norvegia, deponentul fiind organizaţia din România (Project Promoter - PP), companiile având posibilitatea de a participa în calitate de parteneri', precizează sursa citată. Bugetul competiţiei este în valoare de 24.687.500 euro, din care cel puţin 10% este alocat tematicii 'Roma inclusion and empowerment'. Valoarea minimă a unui proiect este de 500.000 euro, iar cea maximă de 1.200.000 euro. Durata unui proiect este de maximum 36 luni, cu posibilitatea prelungirii cu 6 - 9 luni, fără fonduri suplimentare.

'Totodată, în vederea facilitării întâlnirii între cercetătorii din România şi Norvegia, pentru stabilirea de parteneriate care să se materializeze în propuneri de 'Proiecte colaborative de cercetare', este deschisă competiţia pentru 'Proiecte de Mobilităţi'. Bugetul alocat competiţiei este în valoare de 90.000 euro (fondul bilateral), valoarea maximă pentru efectuarea unei mobilităţi fiind de 1.200 euro pentru mobilităţi România - Norvegia/Norvegia - România. Ariile tematice sunt corelate cu cele pentru Proiectele colaborative de cercetare, fiind estimat un număr de 15 mobilităţi finanţate pentru fiecare arie tematică', se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel