€ 5.0928
|
$ 4.3580
|
Curs valutar: € 5.0928
|
$ 4.3580
 

UE ar putea ajunge la mâna Chinei

China este pregătită să-şi folosească rezervele valutare pentru a ajuta Uniunea Europeană (UE), care se confruntă cu o criză a datoriilor suverane, a declarat joi purtătorul de cuvânt al ministerului chinez al Afacerilor Externe.

"Suntem pregătiţi să ajutăm statele din zona euro să treacă peste criza financiară şi să-şi relanseze economia. Pe viitor, Europa va fi una dintre principalele noastre pieţe pentru investirea rezervelor valutare", a afirmat purtătorul de cuvânt.

Rezervele valutare ale Chinei, cele mai mari din lume, se situau la sfârşitul lunii septembrie la 2.648 miliarde de dolari.

Ministrul chinez al Comerţului, Chen Deming, a declarat marţi că este foarte îngrijorat de capacitatea statelor europene de a depăşi criza datoriilor suverane. Anterior, vicepremierul chinez Wang Qishan a afirmat că Beijingul este pregătit să susţină măsurile UE şi ale Fondului Monetar Internaţional pentru a asigura stabilitatea financiară a Europei, informează Mediafax

Sprijinul Chinei a fost salutat de comisarul european al Afacerilor Economice şi Monetare, Olli Rehn.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close