Donald Trump și Volodimir Zelenski au avut o convorbire telefonică descrisă drept „productivă”, cu doar câteva zile înainte de expirarea ultimatumului impus Rusiei, sugerând o posibilă sincronizare...
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat marți că a purtat o discuție „productivă” cu liderul de la Casa Albă, Donald Trump, în care s-a vorbit despre încheierea conflictului cu Rusia, despre regimul de sancțiuni împotriva Moscovei și despre un potențial acord de amploare privind livrarea de drone către Kiev.
În cadrul convorbirii, președintele american a reiterat nemulțumirea față de atitudinea liderului rus Vladimir Putin, acuzat că nu a făcut pași reali pentru a pune capăt războiului. Trump i-ar fi transmis lui Putin un ultimatum, cu termen-limită 8 august, amenințând cu sancțiuni economice severe dacă Rusia nu face progrese vizibile în direcția păcii.
„O discuție productivă cu președintele Trump, având ca obiectiv principal, desigur, oprirea războiului. Îi suntem recunoscători (n.r.: preşedintelui american) pentru toate eforturile depuse în vederea unei păci drepte și durabile. Este absolut necesar să încetăm cât mai curând uciderile, iar noi sprijinim pe deplin acest demers. Deja ar fi putut trece multe luni fără război, dacă Rusia nu l-ar fi prelungit”, a transmis Zelenski într-o postare pe platforma X (fostă Twitter).
În același mesaj, Zelenski a menționat că a discutat cu Trump și despre intensificarea atacurilor rusești cu rachete și drone asupra orașelor ucrainene, subliniind că președintele SUA este „deplin informat” în privința acestor acțiuni.
„Astăzi, ne-am coordonat poziţiile - Ucraina şi Statele Unite. Preşedintele Trump este deplin informat despre loviturile ruse asupra Kievului şi altor oraşe şi comunităţi”, a mai scris Zelenski.
Liderul ucrainean a adăugat că a discutat și despre presiunea economică asupra Moscovei, susținând că sancțiunile în vigoare deja afectează serios economia rusă.
„Economia lor continuă să scadă şi exact de aceea Moscova este atât de sensibilă faţă de această perspectivă şi de determinarea preşedintelui Trump”, a adăugat el.
Trump a avertizat recent că va introduce tarife vamale de 100% pentru statele care achiziționează petrol din Rusia, măsură care ar putea afecta semnificativ veniturile Kremlinului. Cu toate acestea, surse apropiate de conducerea rusă citate de Reuters susțin că președintele Putin este puțin probabil să cedeze în fața acestui ultimatum american.
În cadrul aceleiași intervenții, Zelenski a anunțat că Ucraina este pe cale să semneze cu Washingtonul un contract major privind furnizarea de drone, despre care a spus anterior că ar avea o valoare de aproximativ 30 de miliarde de dolari.
Kievul caută în continuare resurse financiare și sprijin tehnologic pentru a-și moderniza industria de apărare, apelând la partenerii occidentali pentru investiții strategice. Potrivit liderului ucrainean, țările europene s-au angajat deja să achiziționeze armament american destinat Ucrainei în valoare de peste un miliard de dolari.
Între timp, emisarul special al Statelor Unite, Steve Witkoff, urmează să viziteze Moscova în cursul acestei săptămâni. Potrivit Kremlinului, nu este exclusă o întrevedere între acesta și președintele Vladimir Putin, conform Agerpres.
CITEȘTE ȘI: Scandal de corupție în Ucraina: Contracte umflate pentru drone militare și sisteme de bruiaj
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News