TRANSAPLINA este deschisă circulaţiei, spune prefectul de Vâlcea

Dumitru Cornoiu, prefectul de Vâlcea, a declarat luni că TRANSAPLINA este deschisă circulaţiei, în urma unor discuţii cu directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Ştefan Neaga.

Prefectul de Vâlcea susţine că CNADNR şi-a luat angajamentul să marcheze zonele periculoase de pe TRANSAPLINA, potrivit Agerpres.

TRANSAPLINA. "Având în vedere necesitatea accesului de circulaţie pe drumul Transalpina din toate punctele de vedere, am avut o discuţie cu domnul Ştefan Narcis Neaga, directorul CNADNR-ului. În urma acestei discuţii, s-a clarificat prin poziţia directorului general, necesitatea marcării zonelor periculoase, 'accidentogene', care pot provoca prejudicii persoanelor care circulă în zona respectivă. Îi mulţumesc domnului director general pentru amabilitatea de a semnaliza zonele cu mare risc, contribuind astfel la siguranţa rutieră a acestui drum care din punct de vedere tehnic este nefinalizat. Menţionăm că nu se aplică amenzi şi că drumul este circulabil", a precizat prefectul de Vâlcea.

Citește și: TRANSALPINA. La ce riscuri te expui dacă te aventurezi pe șosea

TRANSAPLINA. Totodată, conducătorii auto sunt rugaţi, totuşi, să-şi ia măsuri de maximă prudenţă având în vedere dificultatea manevrelor ce trebuie efectuate în deplasarea pe acest traseu.

TRANSAPLINA. În urmă cu trei săptămâni, potrivit unui comunicat transmis de CNADNR, sectorul de drum de pe şoseaua TRANSAPLINA cuprins între Obârşia Lotrului şi Rânca, care ajunge la aproximativ 2.100 m altitudine şi traversează judeţul Vâlcea, era închis circulaţiei. Decizia de atunci a CNADNR a provocat mai multe luări de poziţie din partea primarilor staţiunilor montane din cele patru judeţe prin care trece TRANSAPLINA, proprietari de pensiuni şi hoteluri, dar şi parlamentari din aceste judeţe.

Citește și: Transalpina, construită ilegal de Nelu Iordache - Raportul Curții de Conturi

TRANSAPLINA. Cu o lungime de 110 kilometri, TRANSAPLINA sau DN67C,  traversează munţii Parâng, între localitatea Novaci (Gorj), şi Sebeş (Alba). Reabilitarea acestui drum a  fost oprită în anul 2013, în momentul în care firma lui Nelu Iordache care o executa, Romstrade, a intrat în insolvenţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel