Trafic de persoane. Tinere racolate prin metoda Loverboy

Mihai Ciobanu / 25 iul 2018 / 16:52 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Procurorii DIICOT au efectuat miercuri dimineaţă şapte percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu.

Procurorii DIICOT - Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară, au efectuat miercuri dimineaţă şapte percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, într-o cauză vizând săvârşirea de către mai multe persoane a infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism. 

''În această dimineaţă, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, au efectuat un număr de 7 percheziţii pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Giurgiu, într-o cauză vizând săvârşirea de către mai multe persoane a infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism'', informează DIICOT. 

Femei recrutat prin metoda 'Loverboy'

Potrivit sursei citate, în cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2012 - 2016, un număr de 8 suspecţi au recrutat din România, prin metoda 'Loverboy', şi găzduit, în România şi în străinătate, mai multe tinere cu situaţie materială precară sau provenind din familii dezorganizate, pe care le-a obligat, prin ameninţări şi violenţe, să practice prostituţia în diferite cluburi sau la stradă, în Italia, Spania şi Germania, în folosul lor. 

Până în prezent, au fost identificate 10 victime, în Italia, Spania şi Germania. Din exploatarea lor, membrii grupării au obţinut beneficii financiare importante, ce au fost folosite în achiziţionarea de bunuri mobile - în special autoturisme şi pentru diverse cheltuieli personale, precizează DIICOT. În urma percheziţiilor au fost ridicate sume de bani - 38.500 de lei, dispozitive mobile şi IT, documente şi înscrisuri - şi au fost indisponibilizate mai multe autoturisme. 

La sediul DIICOT - Structura Centrală vor fi aduse, în vederea audierii, 6 suspecţi. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, al poliţiştilor de la DGPMB şi al jandarmilor. 



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22