TPBI: Capitala va avea anii următori 100 de autobuze electrice, 100 de tramvaie moderne şi 230 de troleibuze şi autobuze hibrid

Locuitorii Capitalei vor circula în cel mult doi ani cu 100 de tramvaie moderne şi 100 de autobuze electrice, la care se vor adăuga alte 230 de tramvaie şi autobuze hibrid, a declarat, miercuri, Aura Răducu, director al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI), într-o conferinţă de profil.

'Prima urgenţă este dezvoltarea flotei şi achiziţionarea de noi echipamente. Prin Programul Operaţional Regional (POR), anul trecut în iunie am depus proiecte pentru 100 de tramvaie de peste 36 de metri lungime, faţă de 27 de metri cum sunt cele din prezent, deci cu o capacitate mai mare. Sunt în licitaţie. Sperăm să se termine cât mai repede această licitaţie şi în doi ani să avem aceste 100 de tramvaie moderne, dotate cu toate sistemele moderne de transport', a spus ea. De asemenea, tot prin POR s-a propus achiziţionarea a 100 de autobuze electrice, pentru care a fost lansată licitaţia, potrivit Agerpres.

'Totodată, de la bugetul de stat, prin programul de mediu, am propus şi s-a aprobat, în decembrie, achiziţionarea a 100 de troleibuze şi a 130 de autobuze hibrid. Troleibuzele hibrid vor avea 20 de kilometri autonomie, adică de pe fir vor mai circula încă 20 de kilometri independente, cu baterie, astfel încât să aibă flexibilitatea de a intra în noile cartiere care se dezvoltă. Toate aceste patru tipuri de vehicule sunt în licitaţii şi sperăm anul acesta sau chiar până în septembrie să se încheie contractele de achiziţionare', a precizat Răducu. Pasul următor este dezvoltarea infrastructurii, a continuat reprezentanta asociaţiei.

'Singurul proiect în fază avansată este reabilitatea unei distanţe de 1,2 kilometri pe bulevardul Timişoara de linie de tramvai. Se pregăteşte reabilitarea pe bulevardul Basarabia şi mai sunt în pregătire încă 15 kilometri de linii de tramvai. Dorinţa noastră este ca, până în 2030, să avem 35 de kilometri noi de linii de tramvai', potrivit lui Răducu. Aceasta a arătat, totodată, că intenţia este ca liniile de tramvai să ajungă până la localităţile din jur. 'Dorim să revitalizăm centura de cale ferată drept un tren urban, aşa cum există în toate capitalele din UE. Colaborăm cu Ministerul Transporturilor şi cu CFR, astfel încât să se poată realiza în primul rând staţii, iar punctele roşii sunt staţii noi pe care trebuie să le realizăm. Avem un model de staţie şi urmează să discutăm cu autorităţile locale pentru realizarea lor. Există ruta Gara de Nord - Pantelimon - Obor, pe care o putem folosi deja, având în vedere dezvoltarea urbanistică considerabilă a Bucureştiului şi a Ilfovului', a continuat Răducu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel