Șapte deputați, cei mai mulți de la PSD, au vorbit o singură dată în plen de la preluarea mandatului, atunci când au depus jurământul, potrivit datelor furnizate de site-ul Camerei Deputaților. La polul opus se plasează președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru cu cele mai multe intervenții în timpul ședințelor de plen.
Deputatul PSD de Brăila Cristian Rizea a vorbit o singură dată în plen, atunci când a depus jurământul, și a semnat 18 propuneri legislative dintre care 4 au devenit legi. Nu a avut nicio declarație politică și nicio interpelare sau întrebare la adresa membrilor Guvernului.
Victor Roman, deputat PSD de Vrancea, s-a adresat plenului numai când a depus jurământul. El a inițiat 14 propuneri legislative dintre care 4 au devenit legi și a avut 6 întrebări și interpelări.
Florian Nicolae este deputat de Giurgiu, inițial a fost la PSD, ulterior la PNL, nu a participat niciodată la dezbaterile legilor din plen. A avut 26 de propuneri legislative inițiate, dintre care 8 au devenit legi și a semnat o moțiune, potrivit Agerpres.
Constantin Moț, deputat PSD de Olt, se alătură și el colegilor săi cu zero intervenții în lucrările plenului Camerei Deputaților. El a semnat 27 de proiecte legislative, dintre care 4 au fost promulgate legi, nu a avut nicio declarație politică și nicio interpelare.
Dan Ciocan, de asemenea deputat PSD de Olt, a vorbit în plen numai când a depus jurământul. La fel s-a întâmplat și cu deputatul PSD de Timiș Florică Bîrsășteanu, dar și cu Ioan Mihăilă, actual deputat UNPR și fost membru PNȚCD.
[citeste si]
O activitate extrem de modestă în plen au mai avut și alți deputați, care au vorbit o singură dată în fața colegilor în afară de depunerea jurământului: Ioan Hulea (UNPR), Murgu Neagu (UNPR), Sebastian Ghiță (PSD), Lucian Militaru (PNL), Vlad Marcoci (PSD). Petru Sorin Marica (PSD), Adrian Simionescu (PSD), Irinel Stativă (PSD), Alexandru Stănescu (PSD), Ion Tabugan (UNPR), Ioan Viorel Teodorescu (UNPR) au avut trei intervenții, iar Eugen Chebac (UNPR), Nicolae Alexandri (PNL), Nicolae Bănicioiu (PSD), Eusebiu Manea Pistru — Popa (PNL), Dumitru Iulian Popescu (UNPR) — 4 intervenții.
Cine sunt "campionii" intervențiilor în plen
La polul opus, cel mai prolific deputat la capitolul intervenții în timpul ședințelor de plen este președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, care a vorbit de 3.616 ori în 179 de ședințe, în cei trei ani de mandat. Zgonea a mai avut 19 inițiative legislative, dintre care 9 au devenit legi.
Pe locul doi pe podiumul celor mai activi parlamentari se află deputatul UNPR Tudor Ciuhodaru, care a vorbit de 1.399 de ori în plen în 105 ședințe, a avut 1.186 de declarații politice, 162 de inițiative legislative, dintre care 7 au fost promulgate legi, 198 de întrebări și interpelări și a semnat 9 moțiuni.
Printre cei mai activi se mai numără Dan Motreanu (PNL) cu 453 de intervenții, Marian Neacșu (PSD) cu 445 de luări de cuvânt, Andreea Paul (PNL) — 299, Remus Cernea (neafiliat) — 293, Ana Birchall (PSD) — 228.
Liderii partidelor care sunt și deputați, activitate modestă în plen
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a avut 20 de luări de cuvânt în 15 ședințe de plen, 5 propuneri legislative inițiate, o singură întrebare sau interpelare. Copreședintele PNL Alina Gorghiu a luat cuvântul de 24 de ori în 22 de ședințe, a avut 3 declarații politice și 39 de propuneri legislative inițiate dintre care 7 au devenit legi și 14 întrebări și interpelări. Copreședintele ALDE Daniel Constantin a avut 14 luări de cuvânt în 11 ședințe, 3 declarații politice și 9 propuneri legislative inițiate, dintre care 4 au devenit legi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu