Călin Popescu Tăriceanu a făcut mai multe declarații referitoare la structurile paralele care au acaparat puterea din România.
Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedinte al Senatului, a spus miercuri, în staţiunea Mamaia, că ţara este într-o situaţie extrem de gravă, de încălcare a Constituţiei şi a legilor, menţionând că formaţiunea politică pe care o reprezintă este ”într-o situaţie de război cu adversarii politici”, care au folosit mijloace nelegale şi imorale în lupta politică.
Situație de război
”De fapt, în România sunt structuri paralele de putere care au acaparat puterea, care au luat decizii de eliminare a adversarilor politici prin mijloace nelegale, nedemocratice, neconstituţionale. Şi atunci vreau să vă spun ceva: Suntem într-o situaţie normală? Nu. Suntem dincolo de faptul de a fi într-o situaţie extrem de gravă, de încălcare a Constituţiei şi a legilor. Suntem într-o situaţie de război. Suntem într-o situaţie de război cu adversarii noştri politici care au folosit toate mijloacele, nelegal şi imorale în lupta politică”, le-a spus Tăriceanu participanţilor la Şcoala politică de vară a organizaţiei de femei a ALDE.
El a menţionat că şi ALDE trebuie să fie mobilizat pentru război, însă unul moral şi legal. ”Dacă ei vor război, atunci eu vă spun ceva, trebuie să fim mobilizaţi şi noi pentru un război, dar un război care este moral şi legal. Prin urmare, la ceea ce fac adversarii noştri cu armele nelegale şi cu armele imorale, le răspundem tot cu un război. Nu trebuie tolerate aceste atitudini sub nicio formă”, a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu.
Știrea inițială:
”Nu putem să vorbim de o țară prosperă fără libertăți. Nu cred în prosperitate într-o țară în care este controlată de servicii secrete, într-o țară care îndeplinește caracteristicile unei dictaturi, unei minorități. Eu cred în democrație, cred că trebuie respectată opțiunea cetățeanului când ea se manifestă prin vot. Sunt structuri paralele care au acaparat puterea prin mijloace nedemocratice. Cred că Guvernul este expresia majorității din Parlament.
Nu suntem într-o situație normală! Suntem într-o situație de război cu adversarii noștri politici care au folosit toate mijloacele nelegale și imorale în lupta politică. Dacă ei vor război, trebuie să ne mobilizăm și noi, dar să ne mobilizăm pentru un război care să fie moral. Prin urmare, la ce fac adversarii noștri cu arme nelegale și imorale, le răspundem tot cu un război. Nu trebuie tolerate astfel de atitudini!”, a zis Tăriceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu