Se mai merită să muncești? Unii beneficiari de ajutor social spun că nu, iar un expert dintr-o țară europeană confirmă acest lucru după ce a analizat toate...
Angajați ai centrelor de ocupare a forței de muncă (Jobcenter) confirmă, într-un sondaj, că munca nu mai este rentabilă în Germania. Un expert întărește această idee și explică de ce un loc de muncă bine plătit nu aduce întotdeauna avantaje reale, potrivit Karlsruhe Insider.
Ajutorul social „Bürgergeld”, în forma actuală, este tot mai criticat: costurile sunt mari, iar motivația de a lucra este scăzută. De aceea, guvernul german pregătește o reformă care să reducă cheltuielile sociale și să încurajeze oamenii să se întoarcă la muncă. Totuși, mai mulți experți spun că planurile actuale nu sunt suficiente. Printre ei se numără și economistul Andreas Peichl, director al Centrului ifo pentru Macroeconomie.
Peichl atrage atenția asupra unor probleme de fond din sistemul social german. El spune că ajutoarele de stat sunt prea multe și adesea nu funcționează bine împreună. Astfel, atunci când o persoană muncește mai mult și câștigă mai bine, ea poate pierde din ajutoarele sociale, ceea ce înseamnă că, în final, nu rămâne cu mai mulți bani. Cu alte cuvinte, munca în plus nu aduce neapărat un câștig real. Pentru a analiza impactul reformei, Peichl a studiat peste 60 de variante posibile. El cere o abordare mai amplă, la nivelul întregului stat, nu doar simpla reducere a bugetului.
Discuția despre cât de rentabil este să muncești în Germania a început încă de anul trecut. Unii spun că ajutorul Bürgergeld este prea generos în comparație cu salariile din unele locuri de muncă, în timp ce alții cer ca acest ajutor să fie chiar mărit.
Experții sunt de părere că cele mai mari probleme apar în sectorul locurilor de muncă prost plătite. Un studiu realizat de institutul ifo în 2024 arată că, în general, munca aduce un venit mai mare decât traiul din ajutoare sociale. Totuși, potrivit Institutului pentru Cercetarea Pieței Muncii (IAB), angajații centrelor de ocupare a forței de muncă sunt mai sceptici: peste 70% dintre ei spun că, în multe cazuri, oamenii nu mai câștigă mai bine dacă muncesc decât dacă primesc ajutor social. Guvernul plănuiește să aplice reforma Bürgergeld până cel târziu în toamna anului 2025.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News