Tânăr, către polițiști, după accident: Vă rog să aveți grijă să nu se agite berea, să nu se răsufle

Ema Apostu / 26 noi 2019 / 11:51 Salveaza PDF Comentarii
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Un tânăr din Iași care a provocat un accident rutier i-a rugat pe polițiști să îi conducă mașina cu grjă, ca să nu i se răstoarne berea din mașină. Șoferul avea o alcoolemie de 1.16 mg/l litru alcool pur în aerul expirat și nici nu avea permis.

Tânărul de 28 de ani din localitatea ieșeană Holboca a intrat în plin într-un autoturism care circula regulamentar din sens opus. Când au ajuns polițiștii, și-au dat seama că tânărul mirosea puternic a alcool și l-au pus să sufle în fiolă, potrivit Mediafax.

„În urma impactului nu au rezultat victime omenești. (...) S-a constatat faptul că tânărul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.Tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei", a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt al IPJ Iași.

Potrivit unor surse judiciare, tânărul avea o alcoolemie de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceleași surse susțin că atunci când a fost luat la Biroul Rutier, tânârul a avut o rugăminte către polițiști: „Vă rog frumos să aveți grijă să nu se agite berea, să nu se răsufle". Tânărul este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. El a fost reținut pentru 24 de ore luni seară, iar marți va fi fi dus la audieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25