Urmărește emisiunea live


SUA: Diplomația americană nu se mai referă la Cisiordania ca teritoriu „ocupat”

Facebook - Joe Biden
Facebook - Joe Biden

Administraţia preşedintelui american Joe Biden s-a abţinut, în raportul său anual privind drepturile omului publicat marţi, să se refere explicit la Cisiordania ca un "teritoriu ocupat" de către Israel, o formulare abandonată sub mandatul lui Donald Trump.

Potrivit Agerpres, secţiunea raportului care era consacrată până la începutul mandatului fostului preşedinte republican "Israelului şi teritoriilor ocupate" este intitulată anul acesta "Israel, Cisiordania şi Gaza".

Schimbarea semantică a intervenit odată cu raportul publicat în 2018. Majoritatea observatorilor au văzut în aceasta dorinţa administraţiei Trump de a merge în sensul statului evreu, interpretare confirmată prin recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului, suveranităţii israeliene asupra Înălţimilor Golan cucerite de la Siria, apoi prin decizia de a nu mai considera coloniile israeliene din Cisiordania ca fiind contrare dreptului internaţional.

Noul președinte apără soluția numită cu două state

Primul raport privind drepturile omului prezentat sub preşedinţia lui Joe Biden - care acoperă totuşi anul 2020 - era prin urmare aşteptat pentru a vedea dacă revine la formularea anterioară. Noul preşedinte american apără, de fapt, soluţia numită cu două state, israelian şi palestinian, şi s-a demarcat în parte de politica predecesorului său.

În loc să revină la sintagma "teritorii ocupate", Departamentul de Stat al SUA a inserat un paragraf explicând că aceste cuvinte folosite "nu reflectă o poziţie cu privire la vreuna dintre problemele legate de statutul final care trebuie să fie negociate de părţile aflate în conflict, în special frontierele specifice ale suveranităţii israeliene la Ierusalim sau graniţele dintre Israel şi un viitor stat palestinian".

"Această secţiune a raportului acoperă Israelul", "precum şi Înălţimile Golan şi teritoriile din Ierusalimul de Est pe care Israelul le-a ocupat în timpul războiului din iunie 1967", au afirmat autorii săi. "Statele Unite au recunoscut Ierusalimul ca fiind capitala Israelului în 2017 şi suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan în 2019", au adăugat ei, fără a reveni asupra acestor decizii.

Americanii preferă să rămână din nou la nume strict geografică

Întrebată despre alegerea de a nu reveni la formulările dinainte de 2017, Lisa Peterson, însărcinată cu drepturile omului la Departamentul de Stat, a explicat că diplomaţii americani au preferat să rămână din nou la nume strict geografice.

"Este în concordanţă cu practicile noastre generale. De asemenea, credem că este mai clar şi mai util pentru cititorii care caută informaţii despre drepturile omului în aceste zone", le-a declarat ea jurnaliştilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel