SUA, declarată de Rusia ameninţare la adresa securităţii naţionale

Fotografie de la Karolina Grabowska, Pexels
Fotografie de la Karolina Grabowska, Pexels

Federaţia Rusă anunţă că SUA reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale. 

Doctrina Forţelor Navale Ruse susţine că, practic, cursul urmat de SUA pentru dominaţie în oceane reprezintă principala ameninţare la adresa securităţii naţionale a Federaţiei Ruse, anunţă Serviciul de presă al Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse, citat de Agenţia de presă RIA NOVOSTI.

Cursul SUA către dominaţia în oceanele lumii este principala ameninţare la adresa securităţii naţionale a Rusiei în acest spaţiu, relatează Agenţia de presă RIA NOVOSTI, cu referire la textul Doctrinei Navale Ruse, aprobat la 31 iulie printr-un decret al preşedintelui rus Vladimir Putin.

"Principalele provocări şi ameninţări la adresa securităţii naţionale şi a dezvoltării durabile a Federaţiei Ruse, asociate cu Oceanul Planetar, sunt: cursul strategic al SUA către o dominaţie în Oceanul Planetar şi influenţa la nivel global asupra dezvoltării proceselor internaţionale, inclusiv a celor legate de utilizarea comunicaţiilor de transport şi a resurselor energetice ale Oceanului Planetar", se mai specifică în document.

Una dintre principalele ameninţări la adresa securităţii naţionale a Rusiei, conform doctrinei, este avansarea infrastructurii militare a NATO până la graniţele ţării şi creşterea numărului de exerciţii ale acesteia în apele mărilor adiacente Rusiei. Preşedintele Putin a semnat mai multe decrete cu privire la aprobarea Doctrinei Forţelor Navale Ruse şi Carta Navală a Marinei Militare Ruse. Preşedintele a sosit duminică la Kronstadt pentru a asista la o paradă organizată cu ocazia Zilei Marinei Ruse, scrie Rador. 

Putin: Armata Rusiei primește o nouă armă. Zona de desfăşurare va depinde de interesele noastre

Preşedintele Vladimir Putin a declarat, duminică, că marina rusă va primi rachete hipersonice de croazieră Zircon în următoarele luni şi că zona lor de desfăşurare va depinde de interesele Rusiei, informează Reuters.

Vorbind de Ziua Flotei Militare ruse în fosta capitală imperială Sankt Petersburg, Putin l-a lăudat pe ţarul Petru cel Mare pentru că a făcut din Rusia o mare putere maritimă. Putin nu a menţionat Ucraina direct.

Dar şeful de la Kremlin a spus că a semnat o nouă doctrină a flotei militare, ale cărei detalii nu au fost publicate, lăudând de asemenea rachetele de croazieră hipersonice Zircon ca fiind unice în lume.

"Livrarea acestor (rachete) către forţele armate ruse va începe în următoarele luni", a spus Putin. "Fregata Amiral Gorşkov va fi prima care va intra în serviciul de luptă cu aceste arme formidabile la bord", a precizat el.

"Lucrul cheie aici este capabilitatea marinei ruse (...). Să fie capabilă să răspundă cu viteza fulgerului tuturor celor care hotărăsc
să ne încalce suveranitatea şi libertatea", a declarat el.

Armele hipersonice pot zbura cu o viteză de nouă ori mai mare decât cea a sunetului şi Rusia a efectuat anul trecut teste de lansare a rachetelor Zircon de pe nave de război şi submarine, aminteşte Reuters, potrivit Agerpres.

Putin i-a cerut lui Erdogan să producă la comun dronele Bayraktar. Turcia vine cu precizări

Ministerul turc al Apărării a anunţat că nu examinează aspecte privind cooperarea cu Rusia în domeniul producţiei de drone Bayraktar. Chestiunea cooperării cu Rusia pentru lansarea producţiei de drone Bayraktar nu este în prezent examinată - a declarat preşedintele agenţiei guvernamentale a Turciei, însărcinat cu achiziţia de echipament militar (SSB), Ismail Demir.

CITEŞTE AICI MAI MULTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel