Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat că agresiunea de joi seara, asupra ministrului Culturii, Daniel Barbu, a fost premeditată. În acest caz, agresorii care au încercat linșarea ministrului au fost identificați, fapta acestora urmând a fi încadrată de organele de anchetă.
Cei opt agresorii ai ministrului Daniel Barbu au fost audiați, joi noaprea, la Secția 10 de Poliție. Potrivit informațiilor, luneta mașinii ministrului Culturii a fost spartă de un bărbat care s-a urcat cu picioarele pe capotă, acesta lovind luneta cu picioarele și pumnii până a spart-o. În interiorul mașinii nu au fost găsite pietre, spun polițiștii.
Polițiștii au identificat și audiat circa 30 de martori care i-au descris pe cei care l-au agresat pe Daniel Barbu. Acțiunea celor opt agresori va fi încadrată, din câte se pare, ca ultraj contra bunelor moravuri și distrugere, procurorii și polițiștii urmând totuși să facă încadrarea corespunzătoare.
De asemenea, polițiștii sunt convinși că pe lângă cei opt agresori ar mai putea fi și alții, cercetările continuând și în cursul zilei de vineri.
Agresinunea asupra ministrului Culturii a fost posibilă din cauză că Daniel Barbu nu beneficia de protecție din partea SPP. Protecția unui ministru se face la cerere, iar Daniel Barbu nu făcuse aceast lucru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu