Sporurile şi creşterile salariale din pandemie, atacate la CCR. Florin Roman: PNL încurajează munca, nu nemunca!

Deputaţii PNL au atacat la Curtea Constituţională a României (CCR), modificările la Legea salarizării şi actul normativ privind majorarea etapizată a indicelui social de referinţă (ISR).

"Grupul deputaţilor PNL a atacat la CCR două legi votate de majoritatea PSD, în ultima şedinţă de vot final. Prima lege atacată este cea referitoare la acordarea de sporuri şi creşteri salariale în administraţia publică centrală şi Parlament. Amendamentele vizând creşterea cu 15% pentru 'complexitatea muncii' nu au fost discutate la Senat, unde proiectul iniţial prevedea o cu totul altă temă de reglementare. Prin urmare, noi considerăm că a fost încălcat principiul bicameralismului.

În altă ordine de idei, a fost încălcată legea responsabilităţii fiscale, care obligă iniţiatorul să precizeze sursa de finanţare pentru proiectele cu impact bugetar. Sunt doar două din cele mai importante argumente pe care le-am folosit în sesizarea către CCR. În acelaşi timp, grupul deputaţilor PNL a sesizat CCR în cazul majorării etapizate a ISR, care presupune şi creşterea ajutoarelor sociale, de tip venit minim garantat. PNL încurajează munca, nu nemunca, motiv pentru care am şi legiferat ca cei care refuză un loc de muncă să nu mai beneficieze de ajutoare sociale", arată liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, într-un comunicat transmis Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel