Sporul natural al populaţiei a fost negativ în iulie 2019, potrivit INS

[] []

10 sep 2019 / 09:32
Salveaza PDF Comentarii

România a înregistrat un spor natural negativ în luna iulie 2019, faţă de luna precedentă, în condiţiile în care numărul decedaţilor a fost mai mare cu 2.242 persoane faţă de cel al născuţilor-vii, informează Institutul Naţional de Statistică printr-un comunicat de presă.

În luna iulie 2019 s-a înregistrat naşterea a 18.523 copii, cu 4.017 mai mulţi copii decât în luna iunie 2019. Numărul deceselor înregistrate în luna iulie 2019 a fost îmsă de 20.765, cu 894 decese mai multe decât în luna iunie 2019. Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna iulie 2019 a fost de 112 copii, în creştere cu 7 faţă de luna iunie 2019.

În luna iulie 2019, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 16.392 căsătorii, cu 2.054 mai multe decât în luna iunie 2019. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 2.284, cu 147 mai puţine decât în luna iunie 2019. De asemenea, datele INS arată că numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 341 în luna iulie 2019 faţă de aceeaşi lună din 2018, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 519 mai mare faţă de luna iulie 2018. Sporul natural a fost negativ atât în luna iulie 2019 (-2.242 persoane), cât şi în luna iulie 2018 (-2.064 persoane).

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 22 mai mare în luna iulie 2019, decât cel înregistrat în luna iulie 2018. De asemenea, numărul căsătoriilor a fost, în luna iulie 2019, cu 2.650 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 333 divorţuri mai multe în luna iulie 2019, decât în luna iulie 2018. Sporul natural reprezintă diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate, în perioada de referinţă.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26