Sorin Oprescu, decizie de ultimă oră a magistraților din Grecia privind extrădarea în România

Magistrații din Grecia au decis că Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei, nu va fi extrădat în România, informează Antena 3.

Sorin Oprescu nu va fi extrădat din Grecia, din cauza condiţiilor de detenție din închisorile din România, astfel încât fostul primar general este liber de a sta în Grecia.

Sorin Oprescu a fost condamnat pe 13 mai de către magistrații Curții de Apel București la 10 ani și 8 luni de închisoare. Inițial, în 2019, Sorin Oprescu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.  Decizia din 2019 a fost atacată atât de Sorin Oprescu, cât și de DNA. Sorin Oprescu a cerut achitarea, iar procurorii anti-corupție au cerut o pedeapsă mai mare. 

Sorin Oprescu a fost acuzat de DNA   că ar fi  primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie. Iniţial, sentinţa în dosar ar fi trebuit dată în luna aprilie 2021, însă cele două judecătoare din complet - Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu - nu au ajuns la un acord, astfel încât a fost cooptat un al treilea judecător prin formarea unui complet de divergenţă, iar dezbaterile în proces au fost reluate de la zero.

Vezi și: Bogdan Chirieac, după deciziile în cazurile Udrea și Oprescu: Nu e posibil așa ceva

Ulterior condamnării, fostul primar general a fost reținut de către autoritățile din Grecia în urma unui mandat de arestare al autorităților române, ulterior magistrații eleni luând deciziaca el să fie judecat în stare de libertate.

Magistrații eleni consideră că Sorin Oprescu nu va avea parte de condiții decente în închisorile din România, dacă va fi extrădat şi nu se va putea trata pentru bolile de care suferă (diabet şi alte boli asociate). 

Astfel, magistrații eleni au hotărât ca acesta să nu fie extrădat, iar dacă procuratura elenă nu va face apel atunci decizia de joi în ceea ce-l privește pe Oprescu va rămâne definitivă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel