Un sondaj ARA, realizat în perioada 18-25 martie, vine cu noi cifre pentru alegerile prezidențiale.
Un sondaj ARA realizat în perioada 18-25 martie, arată că George Simion, candidatul susținut de AUR și POT, conduce în preferințele alegătorilor pentru alegerile prezidențiale, cu 27% din voturile exprimate de cei care declară că se vor prezenta la urne. Deși în alte cercetări sociologice, candidatul de pe locul 2 era Victor Ponta, în sondajul ARA această poziție este ocupată de Crin Antonescu, susținut de nou-formata alianță PNL-PSD-UDMR („România ÎNAINTE”), care adună 24% din intențiile de vot.
Pe locul 3 este Nicușor Dan, candidat independent, cu 18%, iar pe locul 4 - Elena Lasconi, candidatul USR, cu 12% din intențiile de vot. Victor Ponta se clasează în sondajul ARA pe poziția 5, cu 11% din intențiile de vot. Pe locul 6 se află Lavinia Șandru, cu 3%.

Captură foto: Antena 3 CNN
Sondajul ARA a fost efectuat pe un eșantion de 1015 persoane, reprezentativ pentru populația adultă, rezidentă în România și are o marjă de eroare de ±3%. Datele au fost culese telefonic, a precizat Crina Benga, director general ARA, la Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News