Prima întâlnire Manchester United - Barcelona n-a rezolvat calificarea. Solskjaer crede că va da lovitura pe Camp Nou

Prima întâlnire Manchester United - Barcelona n-a rezolvat calificarea. Solskjaer crede că va da lovitura pe Camp Nou
Descriere foto: Prima întâlnire Manchester United - Barcelona n-a rezolvat calificarea. Solskjaer crede că va da lovitura pe Camp Nou

Ole Gunnar Solskjaer este foarte optimist în privința returului cu Barcelona de pe Camp Nou, chiar dacă echipa catalană nu a mai simțit gustul amar al înfrângerii pe propriul stadion de 6 ani.

Ole Gunnar Solskjaer, antrenorul echipei Manchester United, a declarat că ''diavolii roşii'' păstrează speranţe în privinţa calificării în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, în ciuda eşecului cu FC Barcelona, prin prisma performanţei reuşite în optimi, la Paris.

''În seara aceasta nu a fost numai vina lui Lukaku sau Rashford. Nu ne-am creat ocazii ca echipă. Performanţa de la Paris (victorie cu 3-1, după 0-2 pe Old Trafford, n. red.) ne dă speranţă că putem să o facem din nou'', a declarat Solskjaer, citat de AFP.

''Pe Camp Nou va fi o provocare mare. Ar fi o mare realizare. Va trebui să furnizăm mai multă muniţie atacanţilor noştri. Ştim că nu vom avea multe oportunităţi bune, acolo, dar trebuie să fim mai eficaci, să le concretizăm pe cele pe care le vom avea'', a mai spus tehnicianul norvegian.

Manchester United - Barcelona 0-1

 

FC Barcelona a învins-o pe Manchester United cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe ''Old Trafford'', în prima manşă din sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal. Manşa secundă se va juca în data de 16 aprilie, pe Camp Nou, unde Barca nu a pierdut în Liga Campionilor din 2013.

Soarta partidei a fost decisă de autogolul lui Luke Shaw (12), la mingea trimisă cu capul de Luis Suarez, din centrarea lui Leo Messi. Iniţial, arbitrul asistent a semnalizat ofsaid la Suarez, dar arbitrajul video a decis că golul a fost valabil.

Citește și: Greu de învins: Revenire de senzație într-un meci de tenis: de la 0-6, 0-5 şi 30-40

 


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27