Situație INCREDIBILĂ în Moldova. FSB-ul rusesc se implică în politica de la Chișinău

Situație incredibilă la Chișinău. Au apărut dovezi care atestă implicarea serviciilor secrete ruse în politicile interne din Republica Moldova.

Un grup de „consultanți politici”, inclusiv din cadrul FSB-ului rusesc (Serviciul Federal de Securitate, ex-KGB), au aterizat la Chișinău pentru a-l ajuta pe Igor Dodon și PSRM în promovarea imaginii în cadrul scrutinului prezidențial din 1 noiembrie. Acești „experți” activează chiar în oficiul central al Partidului Socialiștilor, iar periodic vizitează clădirea Președinției.

Centrul „Dosar” (Досье) și reporterii RISE Moldova au publicat o investigație care conține mai multe detalii despre implicarea serviciilor speciale ruse în politica internă a R.Moldova, relațiile lui Igor Dodon cu oamenii din Kremlin, dar și faptul că pe lângă administrația lui Vladimir Putin activează așa-zisa „Secție moldovenească”, condusă de un colonel din cadrul serviciilor secrete rusești, Igor Maslov, care pregătește pentru conducerea Federației Ruse note informative despre politicienii de la Chișinău, reprezentanți ai societății civile și ONG. Responsabil de „secția” dată este generalul FSB Vladimir Cernov, șeful departamentului prezidențial pentru relațiile regionale și culturale cu țările străine.

Un ofițer FSB conduce o delegație rusească la președintele Dodon

Din „Secția moldovenească” fac parte reprezentanții serviciilor de inteligență rusești, precum Vasili Kașirin, Alexei Negodov, Andrei Rusakov, Svetlana Voronina, iar recent, un grup de „consultanți politici” din Moscova, printre care Olga Grak și Serghei Perfiliev, a ajuns în capitala R.Moldova și s-a alăturat staff-ului de campanie al lui Dodon situat pe strada Serghei Lazo 25 (oficiul central al PSRM). Acești consultanți sunt conduși de ofițerul FSB, Iuri Gudilin.

Jurnaliștii de investigație publică inclusiv note informative despre Maia Sandu, Renato Usatîi și Andrei Năstase, pregătite pentru conducerea de la Moscova de către ofițerii „Secției moldovenești”. În nota informativă despre Maia Sandu se menționează că aceasta este cunoscută cu orientarea ei pro-occidentală, legăturile strânse cu Vlad Filat, dar și politica de românizare a instituțiilor de învățământ: „Are legături strânse cu SUA și participă la activitățile organizațiilor neguvernamentale, finanțate de americani”.

Printre altele, în anul 2014 pe masa generalului Cernov a ajuns și nota informativă despre Igor Dodon, care este descris ca un politician „nedemn de încredere”.

„Își pune interesele și ambițiile personale mai presus de orice. Potrivit WikiLeaks, candidând pe listele PCRM la alegerile parlamentare din 2009, el l-a informat pe ambasadorul SUA în Moldova cu privire la planurile de a părăsi această formațiune politică după scrutin și intenția de a crea un nou partid de centru-stânga care să se poată uni cu alte forțe necomuniste pentru a alege președintele țării”, se menționează în nota informativă.

Rusia, plan de tip „soft power”

Totodată, în investigație sunt prezentate date despre decizia Moscovei de a aplica în raport cu R.Moldova o politică „soft power” pe care rușii deja au testat-o în 2015 în Găgăuzia, sprijinind-o pe Irina Vlah în cursa pentru fotoliul de bașcan al autonomiei. Mai exact, „curatorii” din Kremlin au pregătit discursurile Irinei Vlah în fața alegătorilor și au elaborat sloganurile electorale. Printre notele informative prezentate au fost găsite și copiile pașapoartelor președintelui raionului Comrat, Ivan Topal, ex-președintelui Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, dar și fostului bașcan Mihail Formuzal.

La fel, rușii sunt interesați de recrutarea în activitățile sale a moldovenilor care au absolvit instituțiile superioare de învățământ din Rusia și s-au întors acasă.

Reporterii RISE Moldova au intrat în posesia unui telefon mobil, folosit anterior de Igor Dodon, chiar și în perioada în care deja deținea mandatul de președinte al R.Moldova. În cadrul discuțiilor păstrate pe celular Dodon este scris ca „Kremlinivici”, iar interlocutorii lui sunt mai mulți politicieni, oameni de afaceri, dar și reprezentanți ai serviciilor speciale din Rusia, potrivit Deschide.md.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel