Site-uri piratate, măsuri. Şeful ORDA: Îi vom forţa!

Doru Adrian Păunescu, directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, a vorbit despre site-urile cu conţinut piratat pe internet și ce măsuri ar trebui luate.

Oamenii nu ar mai accesa site-uri cu conţinut piratat pe internet, dacă platformele legale ar avea conţinut de o calitate superioară, a declarat, miercuri, Doru Adrian Păunescu, directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, în cadrul conferinţei PRIA Copywright and Intelectual Property.

"Haideţi să oferim conţinut mai mult şi mai de actualitate pe platformele legale şi atunci, implicit, îi vom forţa pe cei cu platforme ilegale să nu mai aibă obiect de activitate. Accesul cetăţenilor acolo se întâmplă pentru că vor vedea lucruri noi. Dacă le vei vedea la fel de repede pe platformele legale, ai face abonament şi nu te-ai mai duce acolo", a spus Păunescu.

Potrivit acestuia, au existat şi în România cazuri de site-uri ilegale, ale căror autori au fost trimişi în instanţă.

Cazuri de site-uri documentate de poliţie

"Pe segmentul practic, am avut şi sunt şi în România cazuri de site-uri documentate de poliţie, cu dosare trimise în instanţă, unde s-au identificat serverele, cetăţenii, fluxurile financiare, la care erau afiliaţi şi respectivii cetăţeni. Deşi activitatea este destul de dificilă pe linia asta", a continuat directorul ORDA.

El a explicat că o astfel de cercetare necesită, de regulă, foarte mult timp şi resurse destul de mari.

"Este destul de dificil şi pentru poliţie"

"Este destul de dificil şi pentru poliţie, şi pentru Parchet, să acţioneze pe această linie, pentru că serverul nu este în România, ci în alte state. Dacă e în UE, e mai rapid, dar în momentul în care este în afara UE, să faci o comisie rogatorie să mergi acolo să vezi unde este serverul şi să-l identifici pe cetăţean, nu mai este aşa de simplu", a precizat Păunescu.

PRIAevents, sub egida ORDA, a organizat miercuri PRIA Copyright and Intellectual Property, un eveniment complex dedicat în special drepturilor de autor şi drepturilor conexe, dar şi proprietăţii intelectuale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel