Șarpe de 1,5 metri într-o casă din Timiș

sarpe - Foto: Freepik AI
sarpe - Foto: Freepik AI

Jandarmii au intervenit pentru înlăturarea unui şarpe de 1,5 metri dintr-o gospodărie din Timiș.

Jandarmii timişeni au intervenit, duminică, pentru înlăturarea unui şarpe din curtea unei case, în localitatea Sânandrei.

Un bărbat din sat a solicitat sprijin prin apel la numărul de urgenţă 112.

Jandarmii au capturat reptila, care măsura aproximativ 1,5 metri, cu ajutorul unui dispozitiv specific şi au eliberat-o ulterior în mediul natural, unde nu reprezintă pericol pentru populaţie, arată o informare de presă a Jandarmeriei Timiş, potrivit Agerpres.

Intervenţia jandarmilor a fost promptă şi au reuşit astfel să o liniştească pe soţia apelantului. Aceasta, fiind gravidă, s-a speriat de şarpe.

La locul solicitării a fost direcţionat echipajul de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil.

Jandarmeria recomandă persoanelor care observă şerpi în zonele locuite să îşi păstreze calmul, să nu se apropie de aceştia şi să solicite sprijinul autorităţilor competente prin apelarea numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau prin apel la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş - 0256/222 229. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel