Romsilva. Măsuri dure înainte de Crăciun

Peste 733 de contravenţii, în valoare totală de 1,58 milioane de lei, au fost aplicate în urma controalelor efectuate pentru a verifica circulaţia materialului lemnos şi a pomilor de Crăciun, începând cu 15 noiembrie şi până în prezent. Anunţul a fost făcut de către directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) - Romsilva, Ciprian Pahonţu. 

"Începând cu data de 15 noiembrie am realizat 8.851 de acţiuni de control la nivelul întregii ţări pentru a verifica circulaţia materialului lemnos şi a pomilor de Crăciun, la care au participat 9.046 de angajaţi ai Romsilva. S-au constat în această perioadă 56 de infracţiuni şi s-au aplicat 733 de contravenţii, cu un cuantum de 1,587 milioane de lei. De asemenea, au fost confiscaţi 7.657 de pomi de Crăciun fără documente legale, în valoare totală de 214.171 de lei. Vreau să vă fac precizarea că aceşti pomi de Crăciun tăiaţi ilegal nu provin neapărat din proprietatea publică a statului, ei au fost confiscaţi la acţiunile privind circulaţia materialului lemnos", a precizat Pahonţu, într-o conferinţă de bilanţ, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, în intervalul menţionat, au fost efectuate 2.464 de controale pe drumurile publice, 5.657 în fondul forestier şi 155 în pieţe şi târguri. 

În urma controalelor, au fost confiscaţi şi 1.510 metri cubi de lemn, în valoare totală de 326.220 de lei, din care 416 lemn de lucru, 104 metri cubi cherestea şi 990 de metri cubi de lemn pentru foc. 

În topul confiscărilor se află judeţul Cluj, cu 177 de metri cubi, Argeş, cu 115 metri cubi, Neamţ, cu 107 metri cubi, şi Mureş, cu 105 metri cubi. De asemenea, la lemne pentru foc, în judeţul Cluj au fost confiscaţi 99 de metri cubi, în Vrancea - 82 mc, în Argeş - 64 mc şi în Buzău - 64 mc. 

Controalele au fost realizate de angajaţii Romsilva, alături de poliţişti, jandarmi, reprezentanţi ai Gărzii Forestiere şi Gărzii de Mediu, în total participând 25.312 persoane, din care 9.046 personal silvic. 

RNP - Romsilva administrează 3,154 milioane de hectare de fond forestier proprietate de stat, asigură servicii publice şi administrează alte un milion de hectare de pădure privată. Regia deţine administrarea a 22 de parcuri naturale şi naţionale, o direcţie pentru caii de rasă şi o structură dedicată Muzeului Cinegetic al Carpaţilor Posada. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel