Romașcanu, semnal de alarmă: Aproape 1 milion de copii nu au acces la învățământul online

Primarul Buzăului și liderul PSD: Toma și Ciolacu
Primarul Buzăului și liderul PSD: Toma și Ciolacu

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a afirmat că aproape un milion de copii nu au acces în acest moment la învăţământul online şi solicită ca autorităţile să rezolve această problemă.

"Ultima cifră pe săptămâna aceasta este, iarăşi, dovada minciunii pe care o practică constant guvernarea Orban, şi anume că - doamna Anisie a spus acest lucru - sunt doar 250.000 de copii fără acces la învăţământ online. Cifra, conform unui studiu IRES, arată că 903.870 de copii sunt în această situaţie. Există tot felul de idei, tot felul de propuneri, bani sunt, numai dacă ne gândim la 'Cornul şi laptele', domnilor, faceţi ceva şi porniţi acest învăţământ online şi pentru aproape un milion de copii care n-au acces în acest moment. Învăţământul în România este gratuit prin Constituţie. Finanţaţi tablete, finanţaţi acces la internet şi ocupaţi-vă de viitorul ţării, pentru că asta înseamnă educaţia copiilor noştri", a spus duminică Romaşcanu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Guvernul a adoptat, în şedinţa din 7 mai, la propunerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, o hotărâre privind suplimentarea bugetului ministerului cu suma de 150 de milioane de lei pentru anul 2020, care va fi utilizată pentru achiziţia de dispozitive electronice conectate la internet, destinate elevilor din mediile defavorizate.

"Am solicitat inspectoratelor şcolare să centralizeze situaţia elevilor care nu dispun de echipamentele necesare participării la cursurile online, în contextul pandemiei COVID-19. În acest moment, în România, numărul estimat de elevi care au nevoie de aceste dispozitive electronice este de 250.000. Odată cu achiziţionarea acestora, va fi facilitată învăţarea la distanţă şi pentru copiii din mediile defavorizate", a declarat ministrul Monica Anisie, citată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel