România, pe primele locuri la nivel european în ceea ce priveşte pericolele la care sunt expuşi minorii

copil
copil

Peste 50% dintre copii români au fost agresați, cel puțin o dată în viață, pe internet sau în afara lui, iar 13% dintre aceștia au fost terorizați online, potrivit studiului UE Kids Online II, citat de Mediafax

Conform studiului, 52% dintre participanți au declarat că au fost agresați pe internet sau în afara lui, iar dintre aceștia 13% au fost agresați online. De asemenea, 28% dintre respondenți au recunoscut că au fost hărţuiţi sexual prin SMS-uri, fapt ce nu mai fusese raportat înainte de 2010.

Ovidiu Măjină de la "Salvaţi Copiii", coordonator al programului Sigur.info, a spus, joi, la conferinţa de presă organizată de Centrul pentru Protecţia Online Împotriva Exploatării Copiilor, că studiul, făcut în primăvara-vara anului 2010, plasează România pe primele locuri la nivel european în ceea ce priveşte pericolele la care sunt expuşi minorii.

Ingrijorător este și faptul că părinții nu știu ce fac copiilor pe internet. 25% dintre copiii intervievaţi au recunoscut că au discutat cu necunoscuţi pe internet, iar în urma discuţiilor 12% dintre aceştia au ajuns la întâlniri cu ei. Numai 6% din părinţi ştiu, însă, despre aceste întâlniri.

De asemenea, majoritatea copiilor au spus că petrec online între patru și șase ore pe zi, iar părinții lor știu că petrec între două și trei ore pe zi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel