România-Israel, prima reuniune a Grupului de lucru în domeniul economic

Excelența Sa Ambasador David Saranga
Excelența Sa Ambasador David Saranga

Grupul de lucru România-Israel în domeniul economic s-a reunit pentru prima dată ieri, 1 octombrie, prin sistem videoconferinţă.

Grupul de lucru bilateral, stabilit de miniştrii afacerilor externe ale celor două state în cadrul ultimei vizite oficiale în Israel a şefului diplomaţiei române, domnul Bogdan Aurescu, a fost coprezidat de domnul Cornel Feruţă, secretar de stat MAE român, şi domnul Alon Ushpitz, director general politic al MAE israelian.

Întrevederea a reunit şi reprezentanţi ai ministerelor de linie din ambele state cu atribuţii în domeniile economic, ocrotirii sănătăţii, dezvoltării durabile şi noilor tehnologii. De asemenea, discuţiile s-au concentrat pe măsuri bilaterale care vizează adoptarea unor proiecte comune în domeniile de interes ale Grupului de lucru: agricultură - cu precădere în sectorul irigaţiilor şi cel al managementului apei -, sănătate, precum şi tehnologie şi inteligenţă artificială.

Ce a declarat David Saranga


David Saranga, Ambasadorul Statului Israel în România, a evidenţiat faptul că: "Viziunea noastră este de a extinde participarea în cadrul Grupului de lucru şi către sectorul privat. Ne dorim, de asemenea, o cooperare între Israel şi România şi prin joint-ventures. Din perspectiva noastră, vă asigur că guvernul israelian este onorat să-şi împărtăşească expertiza şi experienţa dobândite. Avem deplină încredere în evoluţia Grupului de lucru bilateral pentru a găsi cele mai bune modalităţi de colaborare în sectorul economic şi comercial."

Cele două ministere de externe au convenit să aprofundeze discuţiile sectoriale în viitorul apropiat, subliniind parteneriatul puternic dintre România şi Israel, precum şi dorinţa comună de a consolida aceste legături speciale în toate domeniile de interes.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel