România, felicitată la Bruxelles

România a primit felicitări de la Bruxelles pe o temă extrem de importantă.

România a fost felicitată la Bruxelles de către comisarul european pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune, Marianne Thyssen, dar şi de către mai mulţi miniştri ai Muncii din statele membre, deoarece, în numai două luni de la preluarea Preşedinţiei Consiliului UE, a reuşit să ajungă la un acord provizoriu cu Parlamentul European pe toate cele patru priorităţi din domeniul muncii şi afacerilor sociale pe care şi le-a asumat, informează Ministerul Muncii, printr-un comunicat remis, vineri.

Citește și: Diaconu, plan după plecarea de la Bruxelles: Sunt atât de supărat

Este vorba despre Directiva privind creşterea transparenţei şi predictibilităţii la locul de muncă, propunerea de regulament de constituire a Autorităţii Europene a Muncii (European Labour Authority - ELA), Directiva privind expunerea lucrătorilor la agenţii cancerigeni şi Directiva privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea de familie.

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, a condus vineri dezbaterile Consiliului EPSCO, care a avut loc la Bruxelles, unde s-a discutat despre iniţiativa pentru îmbunătăţirea funcţionării pieţei muncii şi Regulamentul privind Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEG).

Citește și: Tinel Gheorghe - Eugen Nicolicea, dispută la TV: "Dacă știam că vii aici, luam lămâie"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel