România are, de astăzi, primii 6 procurori delegați la Parchetul European (EPPO)

România are, de astăzi, 10 februarie, primii 6 procurori delegați la Parchetul European (EPPO). Colegiul Parchetului European a fost de acord cu toate propunerile transmise de Ministerul Justiției, ca urmare a procedurii de selecţie din 29 ianuarie, informează Ministerul Justiţiei.

"Avem, așadar, la nivel naţional, instrumentele necesare sprijinirii acestui nou organ independent al Uniunii Europene, singurul organ european cu atribuții de urmărire penală. Acum ne vom concentra pe aplicarea prevederilor legale, pe măsurile instituţionale, bugetare şi de pregătire profesională a tuturor celor care, direct sau indirect, vor sprijini EPPO în misiunea acestuia.

România a fost printre primele state care au susținut înființarea Parchetului European, atât în procesul de negociere a Regulamentului EPPO, cât și în etapele de operaționalizare a noului organ jurisdicțional al Uniunii. EPPO va avea un rol esențial, inclusiv din perspectiva consolidării statului de drept în Europa, în combaterea infracţiunilor ce pot afecta interesele financiare ale Uniunii Europene. Activitatea operațională a EPPO este preconizată a începe în curând. Misiunea lui va fi cu atât mai importantă în perioada următoare, când vor fi disponibile fonduri semnificative din bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027, în sumă de 1074.3 miliarde EUR, și din pachetul de redresare post-pandemic Next Generation EU, în valoare de 750 miliarde EUR", transmite Ministerul Justiţiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel