România, raport MCV. Dăncilă: Este nedrept

Dăncilă
Dăncilă

Viorica Dăncilă apreciază că Mecanismul de cooperare şi verificare (MCV) este nedrept pentru România. 

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a afirmat miercuri că nu se teme de următorul raport MCV, ci doar de faptul că ar putea să cuprindă "anumite lucruri care nu se pliază pe realitate". 

"Nu mă tem de următorul raport MCV, decât de faptul că ar putea să cuprindă anumite lucruri care nu se pliază pe realitate. Eu am spus de mult timp şi repet şi acum: MCV este nedrept pentru România. În momentul în care se aplică reguli, (...) le aplicăm pentru toate statele membre. (...) MCV este aplicat doar în România şi în Bulgaria. Noi am ţinut cont de MCV, dar în acelaşi timp (...) îmi doresc ca acest MCV să aibă informaţii corecte (...) şi să nu facă referire doar la o parte din lucruri şi la celelalte nu", a declarat Dăncilă, la Antena 3. 

Mesaj pentru Frans Timmermans

"Am avut o discuţie cu domnul Frans Timmermans aseară (...) şi i-am reproşat şi domniei sale, cum am spus şi în plenul, de fapt, al Parlamentului European, faptul că în MCV vedem doar o parte a lucrurilor. Nu ştiu cine redactează rapoartele, nu ştiu de unde sunt furnizate datele. De aceea, am cerut să vedem şi noi aceste lucruri (...) MCV trebuie să cuprindă date luate din surse oficiale, date care să cuprindă tot ceea ce se întâmplă în România", a afirmat Dăncilă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel