Român răpit în Libia

Indivizi înarmați au reținut pentru scurt timp șapte membri ai misiunii ONU în Libia, printre care și un român, după un atac împotriva convoiului lor, miercuri, în orașul Az Zawiyah, la 50 de kilometri vest de Tripoli, potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate, citată de AFP.

"Au fost eliberați. Toți sunt teferi și nevătămați", a declarat pentru AFP generalul Najmi al-Nakoua, șeful gărzii prezidențiale, însărcinată în special cu protecția misiunilor diplomatice la Tripoli.

Misiunea ONU în Libia a confirmat atacul asupra convoiului său.

"Misiunea de sprijin a Organizației Națiunilor Unite în Libia (UNSMIL) confirmă că un convoi al Națiunilor Unite a fost lovit miercuri, în timp ce se afla pe drum între Sorman și Tripoli", a declarat o purtătoare de cuvânt într-un comunicat.

UNSMIL a precizat că nu s-au înregistrat victime printre membrii în cauză ai misiunii.

Purtătoarea de cuvânt nu a oferit alte detalii asupra circumstanțelor atacului.

Un membru al parlamentului libian, Abdallah al-Lafi, care a participat la negocierile încheiate cu eliberarea personalului ONU, a confirmat că membrii misiunii sunt "sănătoși".

El a făcut cunoscut că misiunea ONU era alcătuită din două femei, o egipteană și o palestiniană, și cinci bărbați, un malaezian, un român și trei libieni, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel