Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, care a demisionat săptămâna trecută din funcția de prim-vicepreședinte al PDL, a declarat, luni, că ”nici nu se gândește la o funcție” în viitoarea conducere a formațiunii.
"Nici măcar nu e convocată Convenţia Naţională. Discutăm pe un lucru nestabilit încă într-un mod formal. Nu m-am gândit la acest lucru. Nici nu mă gândesc la o funcţie. Nu cred că asta e important. Nu cred că trebuie să vorbim de oameni, cred că trebuie să vorbim de proiecte", a răspuns Roberta Anastase, fiind întrebată dacă își va depune candidatura pentru o funcție în conducerea partidului.
"Suntem într-o etapă în care facem evaluări, în care facem analize, căutăm soluţii, evident aflându-ne într-o competiţie cu o alianţă electorală", a mai completat Anastase, precizând că deocamdată trebuie așteptată reunirea de marți a Consiliului Național de Coordonare al PDL, care este cel mai important for al partidului, după Convenţia Naţională.
"CNC este forul care reuneşte practic toţii decidenţii politici, oamenii aleşi în diverse funcţii, parlamentari, primari, preşedinţi de CJ. Acesta este forul care poate convoca Convenţia Naţională, stabili ordinea de zi, desfăşurătorul şi aşa mai departe", a spus Anastase.
Marți, urmează să aibă loc o şedinţă a Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) al PDL, potrivit celor declarate de preşedintele demisionar al partidului, Emil Boc, duminică seară, la finele ședinței Colegiului Diirector al PDL, în cadrul căreia s-a decis organizarea unei convenții extraordinare a democrat-liberalilor pentru data de 30 iunie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News