Robert Cazanciuc: Constatăm astăzi că închisoarea nu este hotel

Condițiile din penitenciarele din România sunt, în unele cazuri, "la limita demnității umane", însă singura formulă identificată pentru a soluţiona problema este finanţarea europeană, a declarat, joi, ministrul Justiției, Robert Cazanciuc. 

Întrebat dacă va da curs invitaţiei Monicăi Iacob Ridzi de a vizita închisori din România pentru a constata condiţiile de detenţie, ministrul Robert cazanciuc a declarat: „Din păcate, foarte mulţi dintre oamenii care astăzi se află în situaţii dificile au avut ocazia ca foarte mulţi ani să facă ceva pentru sistem şi din păcate nu au făcut. Constatăm astăzi că închisoarea nu este hotel. Aşa este, închisoarea nu este hotel. Închisoarea din România în ziua de astăzi, de foarte multe ori, este la limita demnităţii umane. Aşa este, dar nu este o noutate. Acest lucru se întâmplă în mare măsură după 1989. Dacă ştiu cum arată închisorile din România...nu ştiu dacă ştiţi că în 2005 am fost la conducerea penitenciarelor şi cred că aproape toate penitenciarele din România le-am văzut, ştiu cum arată. Din păcate, din 2005 până în prezent nu s-a schimbat aproape nimic", a declarat ministrul Cazanciuc, scrie Digi 24.

Acesta a mai spus că resursele financiare alocate de la buget pentru penitenciare, deși crescute de la an la an, nu sunt suficiente şi singura formulă identificată pentru a soluţiona problema este finanţarea europeană.

„Pentru a construi penitenciare care să acopere deficitul, potrivit standardelor europene, şi pentru a renova ceea ce avem, acolo unde se poate acest lucru, este nevoie de cel puţin un miliard de euro", a mai declarat ministrul Cazanciuc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel