REVOCARE Kovesi. Cazanciuc: Iohannis e responsabil

Darius Muresan / 28 feb 2018 / 14:36 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, social-democratul Robert Cazanciuc, a declarat miercuri că preşedintele Klaus Iohannis se află la "capătul" procedurii referitoare la revocarea procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, şi este responsabil de această decizie politică. 

"Nu am participat până acum la vreo discuţie de partid, nu s-a pus problema la partid să facă PSD ceva. Preşedintele Iohannis este la capătul acestei proceduri, este responsabil de această decizie, politică evident", a afirmat Cazanciuc, fost ministru al Justiţiei, întrebat ce va face Partidul Social Democrat dacă şeful statului nu o va revoca pe Kovesi din funcţie. 

[citeste si]

El a mai spus că nu a studiat dacă ar fi viabilă o eventuală sesizare la Curtea Constituţională în cazul respingerii propunerii de revocare, menţionând că, pe legea în vigoare, preşedintele este la capătul acestei proceduri. 

"Eu, personal, nu am studiat din punct de vedere juridic dacă această soluţie ar fi viabilă sau nu. Am văzut referiri la decizia de ieri a Curţii Constituţionale, dar nu am citit decizia Curţii Constituţionale integral să văd dacă s-ar pune sau nu problema unui conflict. În momentul de faţă, pe legea în vigoare, preşedintele este la capătul acestei proceduri şi este responsabil de ea", a adăugat Cazanciuc.



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


n-nxt.13