Reuniune de urgenţă, miercuri, a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la Libia

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se reuneşte miercuri de urgenţă cu privire la Libia, după ce 44 de migranţi au fost ucişi şi 130 răniţi în urma unui atac aerian cu o zi în urmă asupra centrului de adăpostire a migranţilor de lângă Tripoli, informează AFP, citând surse diplomatice. Reuniunea se va desfăşura cu uşile închise şi a fost inclusă în program la iniţiativa statului Peru, care asigură preşedinţia în exerciţiu al Consiliului de Securitate în luna iulie, a precizat un diplomat. După lansarea la începutul lunii aprilie a unei ofensive de către mareşalul Khalifa Haftar pentru cucerirea Tripoli, unde se află sediul Guvernului de Uniune Naţională (GNA) al premierului Fayez al-Sarraj, recunoscut de comunitatea internaţională, Consiliul de Securitate nu reuşeşte să se pună de acord asupra unei rezoluţii care să ceară încetarea focului. Divergenţele comunităţii internaţionale cu privire la încetarea focului în Libia au fost criticate virulent în trecut de către emisarul ONU, Ghassan Salame. Potrivit diplomaţilor, Statele Unite blochează în Consiliul de Securitate orice vot asupra unui proiect de rezoluţie britanic după apropierea lor în aprilie de mareşalul Haftar, materializată printr-un apel telefonic al preşedintelui american Donald Trump către omul forte din estul Libiei la mijlocul lunii aprilie. 'Statele Unite nu doresc o rezoluţie', spune unul dintre diplomaţi, fără să poată explica motivaţiile americane. Până în prezent, ei (americanii) nu vor un text care să-l critice pe mareşalul Haftar, adaugă o altă sursă. Profitând de indecizia internaţională, cele două tabere continuă să creadă că ar putea să câştige datorită sprijinului primit (în special din partea Turciei pentru GNA, în timp ce Emiratele Arabe Unite (EAU) îl susţin pe mareşalul Haftar) şi se aprovizionează cu arme, încălcând embargoul impus de ONU Libiei din 2011.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel