Remarul 16 Februarie. Protest EȘUAT la CFR. Ce a omis să spună liderul sindical

protest
protest

Remarul 16 Februarie, contractorul reparaţiilor la celebra săgeată albastră, nu a reuşit să repare decât şase din cele o sută douăzeci de automotoare pe care CFR Călători le are în exploatare.

În acest moment, contractul de reparaţie este expirat, iar pentru a putea fi reparate va trebui lansată o nouă licitaţie care va lăsa CFR Călători şi fără aceste trenuri.

De unde vine acestă problemă? De la faptul că Remarul 16 Februarie este societatea lui Călin Mitică, cel care deţine şi Transferoviar Grup, principalul concurent al CFR Călători, adică și aceștia fac transport feroviar.

Dacă repară săgeata albastră, câștigă din reparații, în caz contrar, câștigă prin faptul că merge lumea cu trenurile lor, nu cu CFR.

În acest context, liderul sindical Dragoș Tănase anunțase joia trecută că la protestul CFR de astăzi vor participa până la 1.000 de oameni. În realitate, a fost un eșec. Au venit vreo 15 sindicaliști. Aceștia cereau practic să favorizeze o firmă privată în relația cu CFR Călători.

Aspecte uitate de Tănase

"În condiţiile în care noi avem nevoie de automotoare, există un contract de reparaţii capitale la Săgeţile Albastre, care necesită reparaţii urgente şi era un contract în derulare în baza unui contract-cadru cu Remarul 16 Februarie. Contractul a expirat la 1 iulie, dumnealui (Valentin Dorobanțu – n.red.) a refuzat să prelungească acest contract şi a vrut să iasă cu o nouă licitaţie", a declarat Tănase pentru Agerpres.

Realitatea este că Remarul 16 Februarie nu a reparat în doi ani de zile decât șase automotoare Siemens Desiro, cunoscute ca săgeata albastră. Acest lucru a fost omis de liderul sindical. Practic, au venit să facă presiuni asupra autorităților să prelungească un contract defavorabil CFR. Cum ministrul Transporturilor Răzvan Cuc rupe contractele cu cei care nu fac autostrăzi, la CFR se încearcă timorarea sa astfel încât să nu întreprindă aceleași măsuri curajoase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel