Regatul Unit: Fostul director al campaniei Vote Leave, Dominic Cummings, va fi consilier special al noului premier

Boris Johnson, care devine miercuri noul premier al Regatului Unit, îl va numi pe fostul director al campaniei pentru ieşirea din Uniunea Europeană (Vote Leave), Dominic Cummings, în funcţia de consilier special, relatează Reuters, care citează surse apropiate lui Johnson.

Cummings a fost lăudat de unii susţinători ai Brexitului pentru faptul că s-a opus unei campanii pentru rămânerea în UE mult mai bine finanţate, dar criticat de alţii pentru maniera sa abruptă de a comunica.

Sursa citată a confirmat numirea lui Cummings, care anterior în acest an a desconsiderat parlamentul atunci când a evitat să compară în faţa deputaţilor în cadrul unei anchete privind referendumul din 2016 şi 'fake news'. Ulterior, el s-a oferit să depună mărturie în acest caz.

Miercuri după-amiază Boris Johnson va fi primit în audienţă la Regina Elisabeta a II-a, înainte de a-şi prelua oficial funcţia. Este de aşteptat ca miercuri seară sau joi să înceapă anunţarea numelor viitorilor miniştri din noul executiv britanic.

Potrivit unor informaţii din media britanice, Johnson va face joi o declaraţie în parlament în legătură cu planurile sale privind Brexitul. 

Într-un discurs rostit marţi, Boris Johnson a afirmat că doreşte să livreze Brexitul, cu sau fără un acord, până la 31 octombrie, data limită stabilită de Uniunea Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel