RECENSĂMÂNT 2011: Furnizarea datelor privind CNP-ul sau ocupaţia la recensământ sunt obligatorii, potrivit INS

recenzor recensamant
recenzor recensamant

Colectarea CNP-ului în procesul de recenzare, precum și a datelor privind ocupaţia sau locul de muncă sunt obligatorii, cei care refuză să ofere informațiile riscând amenzi, iar recenzorii au obligația de a păstra confidenţialitatea datelor, a anunţat marţi INS, contrar a ceea spunea sâmbătă în legătură cu declararea Codului Numeric Personal.

"Colectarea codului numeric personal în procesul de recenzare este stipulată prin Legea 170/2011 privind aprobarea OUG nr. 34/2011 pentru modificarea şi completarea OG 36/2007 privind efectuarea Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor din România în anul 2011. (...) La recensământ sunt prelucrate codul numeric personal, precum şi etnia, religia şi limba maternă, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare", se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică, transmis marţi, 25 octombrie.

Astfel, potrivit INS, persoanele sunt obligate să furnizeze, pe propria răspundere, celor care efectuează înregistrarea în formularele de recensământ datele şi informaţiile prevăzute în programul de recensământ.

Nerespectarea prevederilor pentru Recensământ atrage răspunderea contravenţională, avertizează INS

De asemenea, persoanele înregistrate trebuie să prezente actul de identitate, certificatul de naştere în cazul minorilor, iar pentru persoanele de altă cetăţenie ori fără cetăţenie documente de trecere a frontierei sau documente eliberate de autorităţile române care atestă dreptul de şedere pe teritoriul României, relatează newsin.

"Subiectele cuprinse în formularele de recensământ sunt obligatorii, mai puţin cele opţionale, respectiv: etnia, apartenenţa religioasă, limba maternă, precum şi cele legate de dizabilităţi. (...) Prin urmare, informaţiile referitoare la 'ocupaţie', 'locul de muncă' sunt obligatorii de furnizat şi înregistrat pentru toţi subiecţii recensământului", se mai spune în comunicat.

Reprezentanții INS precizează că numele și prenumele persoanelor nu sunt înregistrare în baza de date, recenzorii având obligația de a păstra confidenţialitatea datelor. Recenzorii care nu respectă această obligație riscă amenzi între 2.000 și 5.000 lei, cu posibilitatea agravantă în cazul în care nerespectarea confidenţialităţii are aspecte penale.

Informațiile sunt utilizate în cadrul sistemului informatic statistic naţional, iar programul din serverul INS nu există niciun fel de corespondenţă CNP – nume şi prenume.

Formularele cu datele individuale vor fi distruse fizic, conform normelor şi procedurilor legale, la un an după încheierea prelucrării datelor.

INS a făcut marţi aceste precizări motivând că "în ciuda clarificărilor şi precizărilor privind Baza legală şi motivarea colectării în cadrul capitolului de identificare a codului numeric personal, în mass-media au continuat să apară interpretări distorsionate privind acest subiect". Institutul Naţional de Statistică reiterează faptul că singura abordare corectă este cea prezentată în declaraţiile sale de presă din 21 şi 24 octombrie 2011.

Citeşte şi:

RECENSĂMÂNT 2011: La Cluj, recenzorii maghiari refuză să treacă ţiganii la etnia romă

Aproape 5,5 milioane de români au fost înregistraţi în primele trei zile de recensământ

RECENSĂMÂNT: Ce se întâmplă dacă NU EŞTI ACASĂ sau eşti PLECAT DIN ŢARĂ

De joi, începe RECENSĂ MÂNTUL. Vezi aici la ce întrebări POŢI SĂ NU RĂSPUNZI

UPDATE:

Recenzorii se întorc după CNP-urile nedeclarate la recensământ

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel