Prezent vineri, la Agigea, pentru a observa gradul de finalizare a lucrărilor de consolidare a Podului rutier de la Agigea, de pe DN39, după redeschiderea circulaţiei rutiere fără restricţii, Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a afirmat că partea cea mai grea a lucrărilor a fost finalizată, punctând că nu vor mai fi probleme legate de închiderea podului.
"Partea cea mai grea din lucrare a fost finalizată. Îmi cer scuze participanţilor la trafic care au fost privaţi timp de două săptămâni de podul de la Agigea, care a fost închis traficului rutier. Pe de altă parte, vreau să subliniez că termenul pe care şi l-a asumat compania a fost respectat şi podul a fost redeschis circulaţiei. Nu vom mai avea probleme legate de închiderea podului. Acest proiect a fost demarat în 2011 şi, după cum vedeţi, a durat şase ani, să ajungem în acest stadiu. Mi se pare inadmisibil şi nu se va mai întâmpla aşa ceva la minister şi companie. Lucrurile trebuie să meargă foarte bine, să există o colaborare între companie, constructor şi autorităţile locale, pentru a putea preveni toate blocajele care pot apărea. Constructorii trebuie să înţeleagă că este de datoria lor să îşi respecte termenul asumat. De altfel, acest mesaj a fost transmis şi de primul ministru Grindeanu. Lucurile sunt simple: cine greşeşte plăteşte. De asemenea, este important să se respecte şi calitatea lucrărilor", a declarat Cuc.
Podul rutier şi pietonal ce traversează Canalul Dunăre Marea Neagră la Agigea, pe DN 39, asigură legătura între partea de nord-est şi cea de sud-est a judeţului Constanţa, pe cordonul litoral.
Podul, a cărui construcţie a durat doi ani, a fost dat în folosinţă în anul 1983 şi are o lungimea de 269,5 m, lăţime de 14,8 m, iar circulaţia se desfăşoară pe patru benzi (două benzi pe sens). Podul este susţinut de hobane şi face parte dintr-un grup de patru poduri cu structuri speciale care asigură traversarea principalelor căi rutiere peste Canalul Dunăre-Marea Neagră, potrivit Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu