La cinci zile după sosirea lor la Damasc, investigatorii armelor chimice vor primi acces miercuri din partea rușilor la locul presupusului atac cu gaze toxice de luptă asupra populației civile.
Postul britanic de știri BBC relatează că specialiștii Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) vor putea să viziteze locul din orașul sirian Douma, despre care observatorii locali și guvernele statelor occidentale afirmă că a fost locul unui atac cu arme chimice lansat de forțele regimului Assad.
Gazul toxic a ucis sub pământ
Surse din Siria acuză faptul că mai mult de 40 de persoane și-au pierdut viața și alte sute au fost rănite în subteranele în care se adăposteau de bombardamentul cu muniție convențională. Imaginile video și mărturiile supraviețuitorilor par să indice că gazul toxic mai greu decât aerul a pătruns în beciuri și au sufocat victimele.
Rusia: așa-zisul atac a fost „regizat”
Siria neagă producerea atacului cu gaze toxice, afirmând că incidentul care a dus la intervenția americană cu rachete ar fi fost „regizat”. Prin vocea ministrului său de externe Serghei Lavrov, Rusia declară că singurele dovezi ale atacului chimic ar fi relatări din presă și pe rețelele de socializare.
Locul atacului, deja curățat?
Oficialii americani și-au exprimat îngrijorarea că Rusia ar fi intervenit la locul atacului pentru curățarea urmelor atacului chimic, în zilele în care inspectorilor le-a fost interzis accesul în Douma. Kenneth Ward, reprezentantul permanent al SUA pe lângă OIAC a declarat luni la Haga: „Din câte am înțeles, rușii au vizitat locul atacului. Ne îngrijorează faptul că ar fi alterat dovezile cu scopul de a submina eforturile OIAC de a face o investigație eficientă”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu