Raportul tehnic privind aderarea României la Spaţiul Schengen, blocat de Franţa

schengen
schengen

Adoptarea raportului tehnic privind aderarea României la Schengen a fost blocată, vineri, în mod formal de către Franţa, care cere reexaminarea implementării în România a interfaţei umane a sistemului informatic SIS / SIRENE, în baza căruia operează Spaţiul Schengen.

Tema va fi înscrisă pe agenda viitoarei reuniuni a grupului de evaluare Schengen, în 28 ianuarie, când se va constata dacă Franţa ridică sau nu vreo obiecţie elementelor textului, informează Antena3.

Raportul realizat de experţi europeni şi prezentat în cadrul unui grup de lucru de evaluare Schengen la Bruxelles arată că România este gata şi din acest punct de vedere, pentru a se integra în spaţiul liberei circulaţii.  Potrivit sursei citate, toate statele membre au acceptat raportul, cu excepţia Franţei, care a blocat practic procesul de adoptare formală a documentului, au explicat surse europene.

Experţii din cadrul Sch-EVAL au constatat în cadrul dezbaterii de vineri de la Bruxelles şi că Bulgaria nu a îndeplinit toate condiţiile tehnice necesare securizării frontierei terestre externe. Potrivit acestora, este posibil ca, în luna martie, să fie trimisă în Bulgaria o misiune de re-evaluare pe frontiera terestră externă, ceea ce înseamnă că nu se va putea lua o decizie privind extinderea spaţiului Schengen în reuniunea Consiliului JAI din 24 februarie.

Citeşte şi:

Baconschi: Cred că România va adera anul acesta la Spațiul Schengen

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel