Radu Oprea: Ce se ascunde in spatele fumigenelor despre pensii

Mihai Ciobanu / 10 ian 2020 / 16:16 Salveaza PDF Comentarii
Radu Oprea
Radu Oprea

Radu Oprea (PSD) face o analiză a declaraţiilor făcute de către Guvernul PNL cu privire la pensii. 

"Asistăm la o campanie de intoxicare din partea PNL astfel incât să credem că sistemul de pensii este intr-un pericol iminent.

Ministrul #nemuncii Violeta Alexandru spune că "sistemul de pensii este în pericol datorită scaderii numărului de persoane angajate", Raluca Turcan "propaghează" ideea pensionării la 70 de ani, Florin Cîțu modifică ordonanta 114 și anulează obligativitatea măririi capitalului social al firmelor care administrează fondurile de pensii și in final Ludovic Orban intervine și dă "soluția salvatoare" susținând că trebuie mărită contribuția la Pilonul 2 de pensii de la 3,75% la 6%", scrie Radu Oprea, fostul ministru pentru Mediul de Afaceri în Guvernul PSD, pe pagina sa de Facebook.

"Să încercăm să deslușim împreună ce inseamnă toate declarațiile enumerate:

1. Riscul asupra bugetului de pensii. Declarația de ieri a guvernatorului Mugur Isărescu că : "nu putem crește punctul de pensie cu 40% dacă avem creștere economică de 4%" ar putea fi ingrijorătoare pentru oricare român dacă nu ar fi inexactă pentru că se compară mere cu pere. Cifrele arată că bugetul de pensii s-ar mări cu 22 miliarde peste cele 66 miliarde cheltuială actuală. Total 88 miliarde de lei. Ponderea in PIB (socotit conform estimarilor Comisiei de strategie și prognoză la 1129 miliarde lei) este de #7,79%. Astăzi ponderea cheltuielilor cu pensiile in PIB este de 6,82%. Deci rezultă o influență asupra PIB de doar #0,97 puncte procentuale. Parcă nu mai este așa de mult dacă ne gândim la o redistribuire corectă a plusvalorii în societate. Mulțumesc economistului Adrian Câciu pentru datele furnizate și analiza obiectivă.

2. Vârsta de pensionare este o temă despre care se va vorbi mult in România in perioada următoare dat fiind faptul că există o discuție la nivel european pentru mărirea acesteia. Argumentul României in timpul #GuvernăriiPSD impotriva creșterii acestei limite a fost că există o diferență mare asupra speranței medie de viață între România 75 de ani și Uniunea Europeană 81 de ani. Creșterea pensiilor, in special a celor foarte mici, mărește această speranță de viață prin acces la alimentație corespunzătoare și medicamentație. De aceea, cinismul PNL-iștilor și a celor cate îi susțin în Parlament de a nu crește pensia minimă de 704 lei este incalificabil. Sunt afectați aproape un milion de pensionari", afirmă Radu Oprea.

Ce se întâmplă cu Pilonul 2 de pensii

 

"3. Pilonul 2 de pensii presupune o contribuție obligatorie pentru cetățenii români la fonduri private de pensii. Teoretic, soluția dă garanția unei pensii bazate pe contributivitatea din perioada cât ești angajat, schimbând filozofia solidarității sociale in care cei care lucrează astăzi plătesc pensiile celor care au lucrat ieri și vor avea pensiile plătite de cei care vor lucra mâine.

Realitatea din țări precum Chile care erau date ca exemple de bună practică, până mai ieri, pentru că astăzi au loc revolte puternice in această țară, arată că acest sistem privat nu răspunde nevoilor reale, pensiile fiind foarte mici. Al doilea risc este cel legat de performanța administratorilor fondurilor private. Dacă dau faliment sau performează sub randamentul mediu, riscul administratorilor este foarte mic. Și tot istoria recentă ne arată că in caz de faliment tot cetățenii plătesc costurile. PSD propusese prin Ordonanța 114 mărirea contribuțiilor administratorilor la capitalul social și o stimulare pentru performanță. Astfel, se diminua riscul în cazul neperformanței având garanții mai mari.

Dacă vă intrebați de ce trebuie mărită contribuția obligatorie de la 3,75% la 6% la Pilonul 2 de pensii vă invit să cunoasteți profitul făcut anul trecut de administratorii fondurilor private de pensii: 168 milioane de lei.  Și ar fi interesant să urmăriti randamentele, veți observa că unele sunt sub rata inflației însemnând că investițiile românilor nu sunt protejate, ele scad. Cine acoperă acest risc? Românii, dlor. Cîțu și Orban.

Concluzia vă rog să o trageti singuri! In fond ne-am obișnuit cu abordarea PNL-PDL de socializare a pierderilor si privatizare a profiturilor. Sau nu???", concluzionează Radu Oprea.

Acest articol reprezintă o opinie.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25